Succesul sau eșecul colectării separate a deșeurilor depinde de obiceiurile cotidiene ale fiecărui cetățean, motiv pentru care administrațiile locale și operatorul de salubritate au responsabilitatea de a se asigura că regulile sunt transmise către comunitate și sunt înțelese de fiecare cetățean.
RER Vest a reluat controalele periodice în comunele din Zona Metropolitană Oradea, cu scopul de a verifica modul în care generatorii de deșeuri aruncă reciclabilele.
Controale în trei comune
Echipele s-au deplasat recent în comunele Sântandrei, Toboliu și Sânmartin, în zilele de colectare a ambalajelor din sticlă și a celor din plastic și metal. Verificările confirmă că mulți cetățeni cunosc și aplică regulile de colectare separată. În pubela verde pun doar ambalaje reciclabile din sticlă, adică sticle și borcane, golite, clătite, fără dop sau capac, iar în sacul galben aruncă doar ambalaje din plastic sau metal, curate și pliate.
Însă există în continuare și cetățeni care nu se conformează cerințelor legii. Amestecarea deșeurilor de categorii diferite în același recipient este cea mai frecventă abatere constatată, atât în cazul sticlei, cât și al ambalajelor din plastic și metal.
Din neatenție, nepăsare sau din cauza necunoașterii regulilor de colectare separată, cetățenii au amestecat în pubela verde deșeuri din construcții și amenajări, sticlă de la geamuri sau oglinzi, ceramică, porțelan sau plastic. Locul lor nu e acolo!
Ce faci dacă ai deșeurile neconforme
În conformitate cu regulamentul de salubritate al județului Bihor, RER Vest colectează deșeurile
reciclabile de la populație doar din saci transparenți (pentru resturile din carton și hârtie, precum și plastic și metal) sau pubele verzi (pentru ambalaje din sticlă). Atunci când constată că regulile de colectare au fost încălcate, operatorul are obligația de a refuza colectarea pubelelor ori a sacilor.
În cadrul controalelor, pe recipientele de colectare cu conținut de deșeuri reciclabile amestecate cu alte tipuri de deșeuri s-au aplicat autocolante cu mențiunea „Deșeu neconform”.
Cetățenii care s-au regăsit în această situație sunt rugați să separe corect deșeurile și doar apoi să le scoată la limita de proprietate pentru colectare. Bineînțeles, în ziua dedicată colectării lor...