Un pui de câine a fost salvat sâmbătă de pompierii bihoreni, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri.
Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, un localnic din Şilindru, comuna Şimian, a cerut ajutorul pompierilor, pentru a recupera patrupedul.
Un echipaj al Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai a intervenit cu o autospecială dotată cu echipamente specifice de salvare din medii ostile. "După evaluarea situaţiei, unul dintre pompieri, asigurat cu cordiţe de ceilalţi membrii ai echipajului, a coborât în fântâna cu o adâncime de aproximativ 12 metri şi un diametru de circa 80 de centimetri, reuşind în câteva minute, să-l scoată, în siguranţă, la suprafaţă", a declarat Roşca.
Case în flăcări
Pe de altă parte, tot sâmbătă, pompierii bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incnediu izbucnit la o casă din Valea Cerului, comuna Suplacu de Barcău, unde din cauza unui coş de fum neprotejat termic au ars 150 mp din acoperişul locuinţei şi 50 mp de polistiren din interiorul camerei.
Duminică, în jurul orei 13.50, echipajele Detaşamentului 1 Oradea au fost chemate la o locuinţă de pe strada Înfrăţirii din municipiu, unde, din cauza unui aragaz pus în funcţiune şi lăsat nesupravegheat, au ars un cuptor electric, o hotă, elemente de mobilier din bucătărie şi circa 24 metri pătraţi lambriu de plastic.
Pompierii militari atrag atenţia bihorenilor asupra faptului că cele mai multe incendii izbucnesc în bucătării ca urmare a neglijenţei persoanelor la folosirea aparatelor de gătit sau a distragerii atenţiei în timpul gătitului, pentru o anumită perioadă.