Găsit vinovat de Consiliul Județean Bihor pentru că în 2024 a transformat în mezeluri din carne de porc 7,6 tone de carne de bizon primite de la o firmă pentru copiii din orfelinate și cercetat în slow motion de Parchet după ce BIHOREANUL a dezvăluit afacerea, faimosului șef al DGASPC Bihor, Călin Puia, i se fâlfâie, totuși, și de instituții, și de lege.

După ce a cumpărat 2,8 hectare de teren „agricol” în pădurea din Cordău, iar în același an a început să ridice pe el, fără autorizație, un uriaș conac de vânătoare, Puia a mai comis una săptămâna trecută: pentru că îl încurca faptul că drumul forestier ce șerpuiește prin pădure până la conac era prea sinuos pentru gustul lui, l-a „îndreptat” pe o lungime de câteva zeci de metri, iar apoi a turnat și beton peste el, semn că are atâta bănet încât nu mai știe ce să facă cu el.

Doar că, la fel ca ridicarea conacului, a făcut-o tot fără autorizație din partea Primăriei Sânmartin, unde a depus o cerere „pentru modificarea geografiei terenului” abia după ce a făcut lucrarea, miercurea trecută.

Bihorel a aflat că primarul Cristian Laza are de gând să-i tragă, așa cum a făcut și prima oară, o amendă de 3.000 de lei, dar, la cât de miserupist e, probabil Puia va pune banii jos și-și va continua ctitoriile. Cum a făcut și până acum: ca-n junglă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!