Într-o săptămână, RER Ecologic Service a început şi a încheiat campania de plantări de toamnă, comandată de municipalitate printr-o licitaţie publică. În total, muncitorii au plantat în întreg oraşul 809 puieţi de arbori.

Au fost plantaţi, în 36 de locuri din oraş, un număr de 125 de platani, 169 de pruni ornamentali, 129 de aceri, 76 de tei argintii, 40 de arini negri, 64 de frasini, 30 de salcii, 42 de catalpe, 98 de păducei, 18 scoruşi, 7 stejari şi 11 duzi. Societatea asigură o garanţie de doi ani pentru fiecare copac plantat.

Campania s-a încheiat, însă muncitorii RER Ecologic Service vor continua să sădească pomi şi în următoarele zile, pe spaţiile verzi şi în parcurile pe care le au în îngrijire. În total, vor fi plantaţi circa 400 de puieţi de arbori în lotul IV, delimitat de malul drept al Crişului Repede, Bulevardul Decebal, str. Eroul Necunoscut, str. Lacul Roşu şi Calea Bihorului, respectiv alţi 250 în lotul II, delimitat de Centrul Civic, Parcul 22 Decembrie şi cartierele Nufărul şi Velenţa.