Nicio echipă bihoreană, din cele două, Luceafărul Oradea şi Bihorul Beiuş, nu au evoluat vineri în ultima etapă a campionatului Ligii a III-a la fotbal, ambele având liber în runda cu numărul 30, ca urmare a faptului că formaţiile cu care trebuiau să evolueze s-au retras din competiţie.

Cum Termo Drobeta Turnu Severin s-a retras după încheierea primei părţi a campionatului, regulamentul prevede că pierde toate jocurile care i-au mai rămas de disputat "la masa verde", cu scorul de 0-3.

În ultima rundă a fost rândul beiuşenilor să profite de pe urma acestui aspect, astfel că CF Bihorul a câştigat în etapa 30, cu 3-0, şi cu un total de 26 de puncte, a ocupat în final locul al 12-lea şi s-a salvat de la retrogradare.

Luceafărul Oradea s-a situat, de departe, pe prima poziţie a clasamentului şi a reuşit o frumoasă performanţă, de a promova. Echipa patronată de Gavrilă Ghilea şi antrenată de Florin Fărcaş va avea de luptat serios în eşalonul secund, începând cu luna august, când va începe noul sezon al ligii secunde.

Din ultima etapă a seriei a V-a a ligii a III-a s-a remarcat victoria la scor a echipei din Becicherechiu Mic, în faţa celor de la FC Timişoara II, dar şi victoria din deplasare a celei de-a doua clasate, ACS Recaş, la Hunedoara.


Rezultatele şi marcatorii ultimei etape, a 30-a, din Liga a III-a la fotbal:

Seria V

Naţional Sebiş - Gloria Arad 0-0
Mama Mia Becicherecu Mic - Timişoara II 5-1
E. Coca (37), Luţă (53), Radu (57), Gârz (83, 90) / Al. Boştină (45)
Autocatania C-Sebeş - Millenium Giarmata 1-0
Ţimbota (81)
CFR Simeria - Unirea Sânnicolau Mare 2-0
C. Vişan (30), Riviş (68)
FC Hunedoara - ACS Recaş 1-3
M. Ilie (86) / Nanu (24, 38), Boldea (72)
Termo Drobeta Turnu Severin - Bihorul Beiuş 0-3

CS Termo s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde meciurile din retur la masa verde.
CSM Şcolar Reşiţa şi Luceafărul Oradea au stat.


Clasament final:

clasament liga 3_4.jpg