La începutul lunii septembrie, liderii grupurilor parlamentare ale PNL, Călin Popescu Tăriceanu şi Puiu Haşotti, au propus în şedinţa parlamentarilor USL invitarea Regelui Mihai în Parlament pentru a adresa un mesaj în ziua în care împlineşte 90 de ani.

"Să solicităm Parlamentului ca pe data de 25 octombrie anul acesta să îl invităm pe regele Mihai să se adreseze Parlamentului, cu ocazia împlinirii vârstei venerabile de 90 de ani (...) A trebuit să consultăm Casa regală, chiar pe rege dacă este de acord. Regele şi-a dat consimţământul şi se simte foarte onorat şi obligat din acest motiv şi împreună cu Puiu Haşotti am făcut două adrese către birourile Senatului şi Camerei prin care solicitam convocarea acestei şedinţe jubiliare. Evident, este nevoie de o reuniune comună a birourilor celor două camere unde să se discute propunerea pe care noi am avansat-o şi apoi să se decidă pe cale de consecinţă. Ceea ce doresc este să vă spun că am aprecia foarte mult dacă şi grupul parlamentar al PSD şi colegii din PC ar susţine această iniţiativă a noastră", li s-a adresat Tăriceanu colegilor de Uniune.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a catalogat propunerea drept una "de bun simţ" şi şi-a exprimat încrederea că grupurile PSD o vor susţine. Luni, 19 septembrie, propunerea liberalilor a fost respinsă.

"Nu a fost acceptată aceasta idee şi nici evenimentul propus de grupurile parlamentare PNL. (...) Cu toată dorinţa de a respecta acest eveniment şi a-i da solemnitatea necesară, dar respectând şi cadrul constituţional, în sensul că noi am invitat şefi de stat să se adreseze plenului, s-a evaluat că acel discurs al unui om în functie era relevant pentru plen. În acest context nu s-a considerat acest lucru", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Nu este prima palmă dată de Putere. Preşedintele Traian Băsescu spunea în 22 iunie, într-o emisiune televizată, că "abdicarea Regelui a fost un act de trădare" şi l-a numit pe rege "slugă la ruşi".