Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care a recunoscut, luni, regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei ca fiind "republici", a decis să şi trimită armata rusă în cele două teritorii pentru "misiuni de menţinere a păcii". Între timp, Statele Unite ale Americii au făcut publice o serie de sancţiuni pe care le va impune după decizia Rusiei.
Putin a semnat un decret pentru trimiterea forţelor armate în regiunile separatiste, relatează agenţiile ruse de presă TASS şi Ria Novosti. Totodată, Vladimir Putin a instruit Ministerul de Externe să negocieze stabilirea de relaţii diplomatice cu Doneţk şi Lugansk.
Conform Digi24.ro, oficialii ucraineni spun că trupe ruseşti ar fi intrat deja pe teritoriul separatist în această seară şi că localnicii din oraşul Makiivka, condus de rebeli, au văzut ceea ce par a fi vehicule blindate ruseşti în mişcare. Oficialii ucraineni arată însă că nu se poate spune cu precizie dacă trupele aparţin armatei ruse sau provin din unităţi separatiste controlate de ruşi.
În ceea ce priveşte sancţiunile după ce Putin a declarat că Rusia recunoaşte "republicile" Doneţk şi Lugansk, oficialii Casei Alebe au anunţat în seara de luni, 21 februarie, că va impune o serie de măsuri financiare punitive.
Sancţiunile financiare vizează exclusiv regiunile care au optat să se desprindă abuziv, cu sprijinul Moscovei, din Ucraina.
"Am anticipat o astfel de mişcare din partea Rusiei şi suntem gata să răspundem imediat. Preşedintele Biden va emite în curând un ordin executiv care va interzice noi investiţii, comerţ şi finanţare de către persoanele americane către, dinspre sau în aşa-numitele regiuni DNR şi LNR din Ucraina. Acest ordin va oferi, de asemenea, autoritatea de a impune sancţiuni oricărei persoane determinate să opereze în acele zone ale Ucrainei. Departamentul de Stat şi Trezoreria vor oferi detalii suplimentare în curând. De asemenea, vom anunţa în curând măsuri suplimentare legate de încălcarea flagrantă de astăzi a angajamentelor internaţionale ale Rusiei. Pentru a fi clar: aceste măsuri sunt separate şi ar fi în plus faţă de măsurile economice rapide şi severe pe care le-am pregătit în coordonare cu Aliaţii şi partenerii în cazul în care Rusia ar decide să invadeze Ucraina. Continuăm să ne consultăm îndeaproape cu aliaţii şi partenerii, inclusiv cu Ucraina, cu privire la următorii paşi care trebuie urmaţi şi la escaladarea continuă a conflictului de către Rusia de-a lungul graniţei cu Ucraina", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Casei Albe, citat de Ziare.com.