Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis miercuri dimineață un discurs adresat națiunii în care arată că vrea mai multe forțe în Ucraina, țară care și-a redobândit în ultimele zile tot mai multe teritorii cucerite de ruși, anunțând mobilizarea parțială. În plus, liderul de la Kremlin amenință Occidentul.

„Dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, folosim toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul – aceasta nu este o cacealma”, a spus Putin, potrivit HotNews.ro, susținând că „Occidentul vrea să distrugă Rusia”.

Liderul de la Kremlin a mai spus că a semnat un decret de mobilizare parțială care îi vizează, în această etapă, pe militarii în rezervă și persoanele cu pregătire militară.

„Subliniez că este vorba de o mobilizare parțială. Doar rezerviștii vor fi recrutați”, a declarat el, precizând că acțiunea de mobilizare începe chiar de miercuri.

Putin a mai spus și că locuitorii republicilor populare Donețk și Luhansk, Kherson și Zaporizhzhia și alte zone „au fost eliberați de regimul nazist”, conform România24.ro.

De asemenea, liderul rus a spus că „sprijină” persoanele care urmăresc organizarea de referendumuri în părțile din Ucraina controlate de Rusia.

Putin a mai acuzat țările occidentale că încearcă să „blocheze” independența și dezvoltarea. „Scopul Occidentului este în continuare să slăbească și să distrugă, ei spun asta în mod deschis.”

Acesta a mai pretins și că Occidentul a făcut din poporul ucrainean „carne de tun” încă din 2014, când a fost anexată Peninsula Crimeea și a adăugat că „obiectivul principal” de „eliberare” a populației din regiunea Donbas „rămâne neschimbat”.

HotNews.ro mai amintește că autoritățile separatiste din regiunile ocupate Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie au anunțat referendumuri de aderare la Rusia, fapt ce a stârnit reacții pozitive dinspre Moscova. Cele două așa-zise republici populare din Donbas și Herson au și anunțat perioada de desfășurare a votului - între 23 și 27 septembrie.

Ucraina a respins planurile Moscovei, iar SUA au condamnat referendumurile pe care le-au numit drept „falsuri”.

De altfel, miercuri, președintele american Joe Biden urmează să vorbească la Adunarea Generală a ONU despre agresiunea Rusiei asupra Ucrainei , iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa și el Adunării Generale a ONU, fiind singurul lider căruia i s-a permis să vorbească prin intervenție video, mai arată HotNews.ro.