A trecut aproape un an de când problema puternicului miros neplăcut care învăluie Oradea a pus pe jar autorităţile locale, sesizate de zeci de orădeni. Chiar dacă funcţionarii păreau dispuşi să mute munţii din loc pentru a scăpa oraşul de putoare, nimic nu s-a schimbat.

Orădenii sunt în continuare nevoiţi să stea cu geamurile închise la case, chiar şi când afară temperaturile trec de 30 de grade. Pentru că, după cum susţin autorităţile, putoarea nu încalcă legea...

Miros peste tot

Mirosul puternic, ca de dejecţii, se simte în toată zona de vest a Oradiei, mai cu seamă seara. "Când merg pe stradă, am impresia că am călcat într-un rahat care mă urmăreşte continuu", povesteşte Corina Anton, o tânără care locuieşte în Rogerius. Ca ea, sunt mulţi alţi nemulţumiţi, care nu încetează să sesizeze Garda de Mediu. Mai nou, reclamaţiile vin şi de la orădeni din Decebal sau chiar din centru, pentru că duhoarea ajunge şi aici.

La finalul lunii iunie, comisarii de mediu, în frunte cu prim-comisarul Călin Mocan, au mers în control la cele două surse de duhoare din oraş: ferma de porci Nutripork din Ioşia şi fabrica Zahărul de pe Calea Borşului. Susţinând că vizita e una neanunţată, Mocan a invitat şi presa, ca jurnaliştii să se convingă că nu ţine partea poluatorilor. Prima vizitată a fost ferma de porci, unde comisarii s-au dus aţă la batalul în care se depozitează dejecţiile animaliere...

Copacii, încă lipsesc

01 Tanasz Alexandru.jpgConform autorizaţiei de mediu deţinute de Nutripork, depozitul trebuie acoperit constant cu paie proaspete, pentru ca mirosul să nu se răspândească. La vizita comisarilor, paiele erau la locul lor, dar atât de proaspete încât era evident că fuseseră puse de curând. Cel mai probabil cu o zi în urmă, când ferma fusese controlată de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Cluj, emitentul autorizaţiei de mediu. Chiar dacă în jurul batalului nu mirosea, paiele făcându-şi efectul, în restul fermei apăsa un miros neplăcut. "E mirosul de porci, n-ai ce face", a motivat şeful fermei, Alexandru Tanasz (foto).

O problemă s-a identificat, totuşi: ferma nu este înconjurată de copaci. "Am plantat, dar s-au uscat", a spus Tanasz, fără însă să poată arăta unde sunt resturile copacilor uscaţi. Mai revoltător este că, deşi Nutripork a fost amendat de mai multe ori pentru această problemă, ARPM Cluj nici n-a notat-o în procesul verbal încheiat după control. Semn clar că ferma are "spate"...

Mirosuri cu aprobare

01 Monica Potau.jpgLa Zahărul, comisarii au controlat staţia de pre-epurare a apelor şi platforma unde anul trecut au fost descoperite cantităţi uriaşe de borhot în descompunere. Ambele puncte erau învăluite într-un puternic miros neplăcut, dar şefa departamentului de protecţie a mediului din cadrul fabricii, Monica Potău (foto), a explicat că autorizaţia este respectată cu sfinţenie. "Folosim tehnologiile indicate de autorizaţia de mediu. Chiar şi aşa, miroase".

La staţie, putoarea e cauzată de descompunerea apelor rămase în urma spălării sfeclei de zahăr, iar pe platformă din cauza depozitelor de nămol. "Aşa prevede autorizaţia: să ţinem nămolul la uscat, iar apoi să-l valorificăm ca îngrăşământ", a spus Potău. Când nămolul este excavat, însă, emană un miros insuportabil. Cu toate acestea, comisarii de mediu spun că toate activităţile sunt pe lege.

Nimic de făcut

01 calin mocan_1.jpgVizitele de la cele două societăţi l-au determinat pe prim-comisarul de mediu să se declare neputincios. "În afara faptului că la ferma de porci nu există perdea vegetală, motiv pentru care a şi fost amendată cu 50.000 de lei, ambele societăţi respectă prevederile autorizaţiilor integrate de mediu. Comisarii nu pot face mai mult decât să verifice respectarea acestor prevederi", a spus Călin Mocan (foto).

Purtătorul de cuvânt al ARPM Cluj, Adina Maier, susţine aceeaşi idee. "Cele două firme deţin autorizaţii de mediu valide. Dacă respectă prevederile, nu este nimic de făcut", a declarat Maier. Reprezentanta agenţiei a recunoscut că şi la Cluj au ajuns reclamaţii privind putoarea din Oradea. Cu toate acestea, în urma controlului, ARPM a decis că ambele autorizaţii rămân valabile până în 2017.

La mâna lui Cseke

Desigur, s-ar putea iniţia modificarea autorizaţiilor de mediu, astfel încât celor două societăţi să li se ceară să folosească tehnologii mai performante. Căci, dacă nu li se impune, evident că n-o vor face, de dragul orădenilor. Doar că nici autorităţile de mediu nu au tragere...

O altă soluţie ca Oradea să scape de putoarea produsă de ferma de porci stă în modificarea Ordinului Ministrului Sănătăţii 536 din 1997, care cere fermelor care au între 2.000 şi 10.000 de capete, cum e Nutripork, să se afle la minim 1.000 metri distanţă de oraş. Condiţie pe care, în prezent, ferma orădeană o respectă, dar, după cum o dovedeşte practica, distanţa este insuficientă.

Altfel spus, orădenii stau tot la mâna bihoreanului Cseke Attila, care are şansa de a arăta, încă o dată, că nu uită de cei de acasă.