Lucrările de închidere a puțului de gaz din Sântimreu, comuna Sălard, apărut după un foraj de apă ilegal, au fost suspendate, iar șantierul a fost pus în conservare. Muncitorii și utilajele firmei care se ocupă de închiderea puțului vor reveni în teren cel mai probabil în 12 ianuarie.
Până atunci, pompierii militari ai ISU Crișana continuă să monitorizeze zona.
„Momentan, lucrările sunt suspendate, urmând să fie reluate, cel mai probabil, în data de 12 ianuarie. Echipajele de cercetare biologică, radiologică și nucleară din cadrul ISU Bihor efectuează zilnic măsurători ale concentrațiilor de gaz, valorile înregistrate menținându-se constante”, a declarat pentru BIHOREANUL plutonierul Alina Butaci, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.
O schimbare importantă față de perioada de început a incidentului este că proprietarii gospodăriei s-au putut întoarce acasă, după ce, inițial, autoritățile au decis relocarea acestora din cauza pericolului de explozie care exista în zonă. „Familia s-a mutat în locuință înainte de Crăciun”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU „Crișana”.
După cum BIHOREANUL a mai scris, forajul de apă care a declanșat erupția coloanei de apă și gaze a fost executat pe 28 noiembrie, la adâncimi mai mari decât cele pentru care exista aviz, iar de atunci au fost făcute mai multe încercări de închidere a puțului, fără ca acesta să poată fi sigilat complet din cauza presiunii mari a gazului.
Totodată, în urma forajului clandestin prin care a fost străpunsă o pungă de gaze, firma Comporsa SRL care a executat lucrările a fost amendată cu 100.000 lei și obligată să readucă terenul la starea inițială, iar proprietarul gospodăriei a primit o amendă de 15.000 lei.