Concertul de sâmbătă seară al îndrăgitului interpret hip-hop Puya a fost precedat, începând cu ora 18, atât de momente breakdance, cât şi de artişti locali, precum Soso sau trupa de hip hop creştin Dunamis.

Un moment aparte a fost constituit de demonstraţiile K1 şi Mixed Martial Arts, oferite de sportivi - copii şi adolescenţi - ai Centrului de Arte Marţiale Mixte "Alexandru Lungu". Spre deosebire de alte dăţi, campionul Sandu Lungu nu a intrat în ring. În schimb, şi-a asistat sporvii de pe margine.

Momentul Puya a fost însă cel mai gustat. Piese precum "Vestul Sălbatic", "Change" ori "Undeva-n Balcani" au creat o adevărată isterie, mai ales între copiii strânşi buluc în faţa scenei. De altfel, în câteva rânduri, interpretul a oferit microfonul celor din public, care au recitat rimele pieselor alături de el.

Spectacolulul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, iar fanii l-au ovaţionat pe tot timpul prezenţei sale în centrul comercial.

O altă atracţie pentru copiii a fost o mini-expoziţie de animale. De altfel un miel amplasat într-un ţarc pe holul centrului comercial, dar şi un iepuraş, au fost de-a dreptul febleţea celor mici care i-au hrănit şi s-au fotografiat alături de ei. "Campania începută în cursul acestei săptămâni se va desfăşura până în 22 aprilie, oferindu-le copiilor ocazia unor întâlniri cu ieduţi, mieluşei şi iepuraşi", precizează reprezentanţii ERA Shopping Park.

Pe de altă parte, duminică este ultima zi în care doritorii pot participa la cea de-a treia ediţie a Târgului de Mobilă şi Decoraţiuni Interioare "Decomobila", desfăşurată într-un pavilion expoziţional special amenajat în parcarea ERA Park. Tot aici are loc şi o expoziţie dedicată florilor şi amenajărilor de grădină, "Decoflora", care cuprinde atât plante, cât şi decoraţiuni şi mobilier de grădină.