Firmele bihorene care vor să achiziţioneze o maşină hibrid sau electrică pot primi bani de la Administraţia Fondului pentru Mediu, care a dat startul înscrierii persoanelor juridice şi instituţiilor publice în noul program "Rabla Plus".

Eco-tichetul are o valoare de 5.000 lei pentru o maşină hibrid şi de 20.000 lei pentru una electrică. Sunt eligibile firmele fără datorii şi active, care nu sunt obligate să predea un autoturism vechi la casat. În schimb, eco-tichetul poate fi cumulat cu cel obţinut în programul Rabla clasic.

Firmele şi instituţiile care doresc să se înscrie în program trebuie să se prezinte la unul dintre cei 9 dealeri autorizaţi din Bihor: Anvelo Center, Motors Mivado, Carbenta Com, Autogrand Oradea, D&C Impex, Auto Bara & Co, Ţiriac Auto, Top Motor şi Car Select Mobility.

Documentele solicitate la înscriere sunt: certificat de cazier fiscal, certificat de atestat financiar privind obligaţiile de plată către bugetul de stat şi unul privind plata taxelor şi impozitelor locale, certificat privind stingerea obligaţiilor la Fondul pentru mediu, certificat constatator emis de către Oficiul Registrului Comerţului şi certificat de cazier judiciar al reprezentantului legal.

AFM a anunţat că va demara curând înscrierile în Rabla Plus şi pentru persoane fizice.