Prefectura Bihor anunță lansarea programului “Rabla pentru sobe” 2025, inclusiv în Bihor. Locuitorii din mai multe zone vor putea să-și înlocuiască sobele vechi cu unele noi, mai puțin poluante, primind cel mult 10.000 de lei de la stat.
„Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a emis o circulară prin care aduce în atenția unităților-administrativ teritoriale din zona montană a județului lansarea programului “Rabla pentru sobe” 2025, coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu. Lansat ca program-pilot pentru 27 de judeţe situate în zona montană a țării, acesta își propune să încurajeze înlocuirea sobelor vechi, ineficiente și poluante, cu modele noi, moderne, care respectă standardele de mediu și eficiență”, anunță un comunicat transmis luni de Instituția Prefectului.
Conform documentului, un beneficiar va primi de la stat 70% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA.
Contribuţia proprie trebuie să fie în procent de minimum 30% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului și va fi suportată de către beneficiar.
„Totodată, în cadrul unei sesiuni de înscriere, suma maximă care poate fi acordată unei unități administrativ teritoriale este de 560.000 lei”, explică informarea.
Ca procedură, scrie Hotnews.ro, după publicarea listei de localități care s-au înscris și au fost eligibile, urmează înscrierea solicitanților de finanțare, adică a persoanelor fizice care beneficiază direct de această finanțare. „AFM trimite apoi primăriilor listele cu cei înscriși, iar oamenii vor depune la primărie documentele necesare”, arată sursa citată.
Conform comunicatului Prefecturii, localitățile eligibile din județul Bihor, cele care pot depune cererea de înscriere în Program, conform Ghidului de finanțare, sunt următoarele: Aleșd, Nucet, Ștei, Vașcău, Aștileu, Aușeu, Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Buntești, Căbești, Cărpinet, Câmpani, Copăcel, Criștioru de Jos, Curățele, Dobrești, Drăgănești, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lugașu de Jos, Lunca, Măgești, Pietroasa, Pomezeu, Remetea, Rieni, Roșia, Șinteu, Șoimi, Șuncuiuș, Tărcaia, Țețchea, Vadu Crișului, Vârciorog (conform art.5, lit.l - lista localităților din zona montană - județul Bihor, prevăzută în anexa nr. 2 la OMDAR nr.97/2019).
Săptămâna trecută, ministrul Mediului, Mircea Fechet, declara că programul ar putea începe în aprilie, astfel încât oamenii să aibă timp să-și instaleze noile sobe până începe iarna viitoare.
Condițiile pentru beneficiari sunt următoarele:
a) sunt persoane fizice cu domiciliul pe raza teritorială a unei unități administrative teritoriale eligibile;
b) domiciliază la adresa unde se va monta aparatul pentru încălzirea locuinţei;
c) sunt proprietari ai imobilului-construcţie care va beneficia de aparatul pentru încălzirea locuinţei care urmează a fi finanţat în cadrul programului;
d) nu deţin, dar fără a se limita la acest exemplu, imobil cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale cu mai mult de două apartamente;
e) nu sunt înregistrați cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
f) nu sunt condamnați pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
Mai multe detalii privind la desfășurarea programului se regăsesc în Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 606/2025 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziţionării de aparate pentru încălzirea locuinţelor, pentru localităţile din zona montană.