Vicepreşedintele PDL Bihor Traian Abrudan sapă nu doar pentru a ajunge la conducerea partidului, dar şi pentru a submina partidele din opoziţie. Nu trece săptămână fără să nu dea primarilor din PSD şi PNL semnale discrete cum că ar fi cazul să sară în barca democrat-liberalilor.

La una dintre recentele şedinţe de partid, PDL-istul chiar s-a lăudat că (încă) un important edil din opoziţie a decis să intre în familia populară datorită lui. Numai că singurul care nu aflase acest lucru a fost tocmai primarul în cauză, care a decis că nu-i momentul să plece urechea la cântecul de sirenă al lui Traian. Nu Băsescu, ci Abrudan.