Seria de întâlniri „Jewish Talks”, dedicată istoriei comunității evreiești din Oradea și inițiată de Oradea Heritage și cercetătoarea Raluca Lazarovici Vereș, a continuat joi seară cu mărturia Veronicăi Rozenberg, fiica orădeanului Adalbert Rosinger.
Comunist din tinerețe, acesta a supraviețuit lagărului de la Vapniarka, iar mai târziu a devenit el însuși victima regimului comunist, petrecând peste opt ani în detenție. La peste 40 de ani de la moartea lui, fiica sa i-a publicat memoriile.
Povești nespuse
Întâlnirea, găzduită de Casa Darvas-La Roche, a fost, deopotrivă, o incursiune în istoria unei familii și povestea unei recuperări târzii a propriilor rădăcini.
În vârstă de 74 de ani și stabilită de peste jumătate de secol în Israel, Veronica Rozenberg a povestit în fața unei audiențe restrânse că a crescut fără să cunoască mare parte din tragediile prin care trecuse familia tatălui ei. Nu se vorbea nici despre rudele ucise în Holocaust, nici despre anii petrecuți de Adalbert Rosinger în lagăr și, mai târziu, în închisorile comuniste.
O bună parte din poveste avea s-o afle abia ca adult, din manuscrisul lăsat de tatăl său și, apoi, din documentele pe care le-a cercetat în arhivele CNSAS.
Comunist din convingere
Născut în 1909 la Oradea, Adalbert Rosinger a studiat la Politehnica din Budapesta și s-a apropiat încă din tinerețe de mișcarea comunistă. În memoriile sale avea să scrie că, la numai 18 ani, ideologia marxistă devenise pentru el un „crez”.
În timpul studenției, începând din 1929, a activat în Uniunea Tineretului Comunist și a lipit manifestele Partidului Comunist Maghiar pe zidurile fabricilor din suburbiile Budapestei. Întors în România, și-a continuat activitatea politică și a fost arestat în repetate rânduri de Siguranța Statului, poliția politică a statului român din perioada interbelică, ani în care mișcarea comunistă era interzisă.
În 1941, Rosinger a fost internat în lagărul pentru deținuți politici de la Târgu Jiu, iar în septembrie 1942 a fost transferat, împreună cu alți deținuți evrei, la Vapniarka, în Transnistria. A supraviețuit. Mare parte din familia lui din Oradea, însă, nu.
Părinții și frații lui Rosinger formaseră o familie numeroasă. Sora sa, Ileana-Ița Herz, soțul acesteia și cele două fiice ale lor, precum și un alt frate al lui Adalbert și familia acestuia au fost deportați în 1944 la Auschwitz. Dintre cei plecați, marea majoritate nu s-au mai întors.
De la ideal la deziluzie
După război, Adalbert Rosinger a intrat în aparatul economic al noului regim. În 1949 a devenit director general al Întreprinderii de Stat pentru Comerț Exterior Românoexport, poziție din care a călătorit în numeroase țări și a negociat importuri și exporturi ale României. În memoriile sale, susține că după război s-a „abținut” de la activismul politic, „optând pentru o activitate strict pe tărâm economic”.
Nici aceasta nu avea să-l ferească însă de represiunea regimului. În 1961 a fost arestat, iar în 1964 a fost condamnat, alături de mai mulți angajați din comerțul exterior, într-un proces pentru infracțiuni economice. Funcționarii erau acuzați că au prejudiciat statul român prin prețurile negociate la importul și exportul unor mărfuri. Rosinger a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Ani mai târziu, fiica sa avea să cerceteze tocmai aceste procese. Veronica Rozenberg a studiat timp îndelungat dosarele păstrate în arhivele CNSAS și și-a dedicat cercetarea doctorală proceselor intentate angajaților din întreprinderile românești de comerț exterior, încercând să reconstituie și ceea ce i se întâmplase propriului tată. Concluzia trasă de ea a fost că acuzațiile formulate împotriva acestora au fost construite artificial, pentru o „curățare” a întreprinderii de funcționarii evrei.
Interviu la Europa Liberă
Veronica avea 9 ani când tatăl ei a fost arestat și 17 ani când acesta s-a întors acasă. După absolvirea Facultății de Matematică din București, ea a emigrat în Israel în septembrie 1975. Părinții au putut să o urmeze abia în 1978, după intervenții repetate ale fiicei lor și după emiterea unui decret prezidențial care a înlăturat datoria imputată lui Rosinger în urma procesului. Adalbert Rosinger a murit la Haifa în 1981.
În ultimii săi ani de viață a lucrat însă la memoriile sale, lăsând în urmă zeci de capitole în care și-a reconstituit traseul de la entuziasmul comunist al tinereții la deziluzia provocată de regimul pe care îl susținuse.
În 1979, a acordat și un interviu postului Europa Liberă, în care a recunoscut că și-a pierdut anii tinereții dedicându-i crezului comunismului, după cum s-a auzit chiar la Jewish Talks, unde a fost difuzat un fragment din acest interviu.
Manuscrisul lui Rosinger avea să fie publicat de fiica lui abia în 2022, la peste 40 de ani de la moartea sa, sub titlul „Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară. O lume care se prăbușește”, la editura orădeană Ratio et Revelatio. Cartea a fost disponibilă pentru curioși și la întâlnirea de joi.
Rădăcini din Oradea
În cadrul aceleiași întâlniri, Veronica Rozenberg a povestit și cum a stabilit legătura cu Oradea, orașul natal al tatălui ei (mama sa fiind din Botoșani). După o vizită din tinerețe, alături de părinți, dar pe care nu și-o amintește, a venit în oraș abia în 2018, ca să vadă piatra funerară care păstrează memoria rudelor sale.
A descoperit în cimitirul evreiesc ortodox din Oradea mormântul bunicii paterne și al unei verișoare, care muriseră înainte de deportări. Piatra amintește și membrii familiei deportați în 1944 la Auschwitz, de unde nu s-au mai întors. Veronica a mărturisit că, până să înceapă să-și reconstituie istoria familiei, nici măcar nu știa de existența unora dintre ei.
Cu vârsta, a mărturisit Veronica, raportarea sa la tragedia Holocaustului s-a schimbat. Imagini pe care în tinerețe le putea privi în filme sau muzee sunt acum mult mai greu de suportat, tocmai pentru că în spatele lor vede tot mai limpede propria familie. În 2014 a ajuns și la Auschwitz, o vizită pe care a descris-o drept „copleșitoare”.
Peste patru ani avea să ajungă din nou la Oradea, de această dată pentru a căuta urmele celor care nu s-au mai întors. O recuperare târzie a unei istorii despre care, în familia ei, vreme de zeci de ani aproape că nu se vorbise.
Înregistrarea întâlnirii „Jewish Talks”: