Câţi dintre noi nu avem prin agenda din mobil numere ale unor oameni dragi care nu vor mai răspunde niciodată la telefon? Le avem acolo şi nu le putem şterge. Pur şi simplu, nu putem.

Din când în când, poate că intri şi tu în istoricul conversaţiilor. Citeşti, reciteşti şi răsciteşti toate cele ce vi le-aţi spus unul altuia şi ai norocul că ţi-au rămas aceste mesaje. În minutele acelea, parcă omul tău drag care s-a dus se întoarce lângă tine.

Când oamenii noştri dragi se duc, întotdeauna am mai vrea încă un pic cu ei. Măcar 5 minute în plus! Măcar 5 minute să-i spui ceva bun, că nu-ţi plac ultimele cuvinte rămase între voi. Măcar 5 minute să-l mai auzi un pic. Măcar 5 minute pentru un ultim sfat. Măcar 5 minute pentru încă o îmbrăţişare, încă un hohot de râs, încă un... orice.

Am început proiectul "Plantaţi în amintire" de dor. De o voce, de un gest, de o amintire. De felul în care mă privea. De o îmbrăţişare. Uşor, uşor, am înţeles că nu se va mai întoarce şi, din când în când, locul dorului a fost luat de spaimă. Dacă o să uit? Dacă pur şi simplu într-o bună zi toate amintirile se vor şterge? Aşa că am simţit nevoia să vorbesc despre el. Chiar şi atunci când cei din jur încercau să mă oprească.

"Voi muri cu adevărat atunci când se va duce şi ultimul om care poartă cu sine amintirea existenţei mele. Atunci voi fi cu adevărat mort, când nu voi mai exista în memoria nimănui", a spus Irvin D. Yalom.

Aşa s-a născut primul parc cu mesteceni plantaţi în amintire, anul trecut, la Lugoj. Dar dorul are rădăcini peste tot. În câteva săptămâni, buldozerele vor pregăti pământul la Oradea, în zona Salca.

Noi, la Asociaţia Zi de BINE, împreună cu voi, cei care aţi pierdut pe cineva drag, mai plantăm 100 de mesteceni. Iar fiecare copac poartă un cod QR care duce la chipul şi povestea omului tău drag, pe site-ul plantatiinamintire.ro.

Am început Plantaţi în amintire de dor. Îl continuăm pentru că e atâta nevoie de el!

Melania Medeleanu
plantatiinamintire.ro

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!