Polițiștii bihoreni au aplicat 111 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 89.910 lei, în urma unei ample acțiuni desfășurate pe D.N.1, cu radare amplasate în sistem „releu”. Cele mai multe amenzi, 71, au vizat depășirea limitelor legale de viteză.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, acțiunea a avut loc în 24 februarie, între orele 11 și 15, fiind organizată de polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu polițiști de la Biroul Rutier Oradea, Poliția orașului Aleșd, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român.
În sistem „releu” și cu dronă
„Polițiștii bihoreni au acționat pe D.N.1, cu radare amplasate în sistem «RELEU», în cadrul unei ample acțiuni rutiere, derulate pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea participanților la trafic”, se arată în informare.
În total, 32 de polițiști au instituit 8 filtre, fixe și mobile, pe tronsoanele cu risc rutier ridicat. Au fost folosite 7 aparate radar, dispuse în sistem „releu” – pentru acoperire extinsă – și o dronă.
Pe lângă cele 71 de sancțiuni pentru viteză, polițiștii au aplicat 19 amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranță, au sancționat 2 depășiri neregulamentare, 2 abateri privind regimul juridic al drumurilor și alte 17 abateri la regimul circulației rutiere.
Trei șoferi au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți, iar dreptul acestora de a conduce a fost suspendat, conform legii.
Cu sprijinul specialiștilor R.A.R., au fost verificate tehnic 20 de vehicule. Un vehicul a fost imobilizat în baza prevederilor O.G. nr. 43/1997, iar 13 autovehicule care „nu prezentau siguranță pe drumurile publice” au fost oprite din circulație, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor constatate.
Transport agabaritic, fără autorizație
Un caz distinct a fost înregistrat în jurul orei 11.20, pe D.N.1, în afara localității Săcădat, unde polițiștii au depistat un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară care tracta o semiremorcă încărcată cu un buldozer de mari dimensiuni.
În urma verificărilor, s-a stabilit că transportul necesita autorizație specială (AST), emisă de administratorul drumului, întrucât ansamblul depășea masa și lățimea maxim admise, conform O.G. nr. 43/1997.
Ansamblul a fost imobilizat până la intrarea în legalitate, iar operatorul de transport a fost sancționat cu amendă de 6.400 de lei.
Acțiunea în sistem „releu” s-a desfășurat simultan în celelalte județe tranzitate de D.N.1, prin amplasarea de radare pe întreg tronsonul drumului național. Potrivit IPJ Bihor, astfel de controale vor continua, atât pe D.N.1, cât și pe celelalte artere rutiere din județ.