În data de 22 septembrie 2026 CCR va soluționa câteva zeci de excepții de neconstituționalitate invocate în ultimii ani cu privire la o decizie a Înaltei Curți prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată, că în cazul vitezelor înregistrate de aparatele radar din România nu se aplică nicio marjă de toleranță.
Pentru a se înțelege exact problema, trebuie precizat că până la decizia din 2018 a Înaltei Curți practica era divergentă în România. În baza normelor de metrologie legală, care prevăd pentru aparatele radar anumite erori maxime tolerate la verificarea metrologică (±3 km/h la viteze sub 100 km/h și ±3% de la 100 km/h în sus pentru măsurarea în regim staționar, respectiv de până la ±4 km/h și ±4% în cazul măsurării dintr-un autovehicul de patrulare aflat în deplasare), unele instanțe aplicau această marjă și vitezei reținute în procesul-verbal; altele apreciau că viteza indicată de aparat nu poate fi corectată atât timp cât radarul are verificarea metrologică valabilă. Prin decizia obligatorie din 2018, Înalta Curte a stabilit că viteza stabilită de radar are valoare de „adevăr absolut”, chiar dacă aparatele pot avea erori.
În calitate de avocat, am invocat multiple excepții de neconstituționalitate în ultimii ani, iar acestea, alături de altele invocate în țară, vor fi soluționate în data de 22 septembrie. În argumentarea excepțiilor am arătat că nu poate fi luată cu titlu de „adevăr absolut” o măsurătoare care, potrivit chiar normelor de reglementare, poate avea erori semnificative, în condițiile în care domeniul contravențional este considerat „materie penală” în jurisprudența constantă a CEDO.
Dincolo însă de motivare, am trimis recent Curții un material în care am analizat cum se aplică aceste „erori” în mai multe țări europene. Cele mai multe calculează viteza exactă prin scăderea din viteza determinată de radar a unei „erori” care, în funcție de țară, este exprimată în km/h sau în procente din viteza determinată.
Spre exemplu, în Franța eroarea este de ±3% la vitezele peste 100 km/h (identic cu legislația noastră ignorată de Înalta Curte), în Spania între 2 km/h și 5% din viteza determinată, iar în Ungaria este în marjă fixă de până la 15 km/h. Elveția, țara aparatelor precise și a exactității, cunoaște cel mai dezvoltat sistem al „marjei de toleranță”, ea fiind între 4 km/h și 14 km/h.
Urmează să vedem ce optică vor avea judecătorii noștri constituționali. Până la urmă, toate statele europene care recunosc această toleranță, dincolo de criterii juridice, o fac și din considerente practice: este mult mai important să sancționezi conduitele efectiv periculoase („bizonii” din trafic) decât să te concentrezi pe „găinării”, unde nu ai nici siguranța că viteza e determinată corect.