Agenţia japoneză pentru Siguranţă Nucleară a ridicat marţi la nivelul maxim accidentul nuclear de la centrala Fukushima, de 7 pe scara evenimentelor nucleare şi radiologice (INES), plasându-l la acelaşi nivel de gravitate cu cel de la Cernobîl.

Autoritatea japoneză a precizat însă că nivelul emisiilor radioactive înregistrat de la începutul accidentului nuclear de la Fukushima este de 10 la sută din cel măsurat în 1986, după catastrofa nucleară de la centrala situată în Ucraina.

Măsurătorile disponibile privind radioactivitatea de la centrala Fukushima Daiichi (nord-estul Japoniei) "arată niveluri echivalente nivelului 7", a declarat un reprezentant al Agenţiei. El a adăugat că decizia a fost luată "pe baza măsurătorilor (nivelului) de iod şi cesiu din atmosferă".

"Vom continua să monitorizăm situaţia. Este un nivel provizoriu", a spus oficialul, adăugând că decizia definitivă de a clasa acest accident la nivelul 7 va fi luată ulterior, de un comitet de experţi internaţionali.

Până acum, numai catastrofa de la Cernobîl a fost clasată la acest nivel maxim al scalei internaţionale INES, ceea ce înseamnă că s-a produs "o emisie majoră de materii radioactive", cu "efecte considerabile asupra sănătăţii şi mediului".

"Noi nu am înregistrat aceleaşi (niveluri de) iradieri ale persoanelor. La Fukushima, au existat emisii de vapori şi gaze, dar nu de aceeaşi amploare şi nici de aceeaşi natură ca la Cernobîl", a subliniat un purtător de cuvânt al Agenţiei.

Agenţia japoneză a clasat, anterior, accidentul la nivelul 5, corespunzând unui "accident care are consecinţe extinse", în timp ce agenţia franceză din domeniu aprecia că acesta este de nivelul 6, cel al unui "accident grav".

Fukushima Daiichi este grav avariată, după ce a fost afectată de un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de 9, urmat de un tsunami uriaş, la 11 martie. Sistemele de răcire ale reactoarelor sunt în pană, lucru care a antrenat explozii şi emisii radioactive în atmosferă şi în Oceanul Pacific.

Aproximativ 80.000 de persoane au fost evacuate, pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei, iar Guvernul a adăugat, luni, câteva localităţi, situate mai departe, pe lista zonelor care trebuie părăsite. În cadrul acestor operaţiuni, trei angajaţi au fost iradiaţi, după ce au mers cu echipament necorespunzător prin apa puternic radioactivă care a inundat sala turbinelor unuia dintre cele şase reactoare.