Radu Beligan a primit certificatul Guinness World Records care atestă că este cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, declarând că meritul este al publicului, "stăpânul cel mare" al actorilor, căruia îi datorează totul.

Duminică seară, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, Radu Beligan a jucat în spectacolul "Egoistul". Timp de două ore, publicul numeros adunat în Sala Studio a TNB s-a bucurat de prezenţa marelui actor, aplaudând la final minute în şir.

Imediat după încheierea spectacolului, pe scenă a urcat Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti.

"Asistăm la acest fenomen fără egal în lumea întreagă. Suntem contemporani cu cel mai mare actor pe care l-a dat şcoala românească de teatru şi cel mai important actor al lumii, astăzi, când împlineşte 95 de ani şi o zi", a spus Ion Caramitru.

"Suntem într-un moment fast al Teatrului Naţional, sunt obligat de conştiinţa mea să vă spun două lucruri: întâi, odată cu ridicarea acestui teatru, acum 40 de ani, primul lui director a fost maestrul Radu Beligan, care, timp de 21 de ani, a condus destinele acestui teatru. Tot astăzi, suntem foarte aproape de a încheia lucrările pentru reconstrucţia acestui teatru, fundamental pentru imaginea României, a culturii româneşti (...) în aceeaşi măsură pot să vă spun ca un element de surpriză pentru dumneavoastră şi de plăcere pentru mine - odată cu instalarea mea la direcţia acestui teatru, maestru Beligan mi-a spus «ai grijă, să aduci înapoi Sala Studio la Teatrul Naţional!». Şi iată-l jucând pe această scenă", a mai spus Ion Caramitru.

Pentru a marca acest moment, pe scenă au urcat membrii unui grup vocal care au cântat colindul "O, ce veste minunată!", după care, pe un proiector instalat pe scenă, a fost difuzat un filmuleţ în care au fost prezentate pe scurt demersurile pe care echipa emisiunii lui Cătălin Măruţă le-a făcut pentru ca numele lui Radu Beligan să fie înscris în Cartea Recordurilor, precum şi mesaje transmise de mari actori.

"În absolut orice dicţionar din lumea aceasta, a bate un record înseamnă a fi pe cea mai înaltă treaptă a performanţei. Maestrul Radu Beligan este pe această treaptă a performanţei de foarte mult timp, drept dovadă, după fiecare piesă de teatru, sala este în picioare şi-l aplaudă. Practic, ce am reuşit noi să facem, eu şi echipa mea, nu considerăm nimic excepţional prin faptul că am reuşit să-l punem pe Radu Beligan în Cartea Recordurilor, pentru că Radu Beligan este excepţional prin tot ce a făcut. Şi Radu Beligan merita să fie în această Carte a Recordurilor, să aibă numele înscris în Cartea Recordurilor", a declarat Cătălin Măruţă, care a urcat pe scenă pentru a-i înmâna certificatul acordat de Guinness World Records prin care se atestă că este cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

"E copleşitor ce se întâmplă. Vă mulţumesc", a spus Radu Beligan, vizibil emoţionat. Publicul a fost alături de el şi de această dată şi l-a aplaudat minute în şir.

"Cât de mult vă iubesc. Voi m-aţi făcut ceea ce sunt. N-am niciun merit. Sunt rezultatul iubirii pe care mi-aţi arătat-o", a mai spus Radu Beligan, adresându-se publicului.