Aflat sub control judiciar, dar fără interdicţia de a părăsi ţara, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a plecat din România şi nu mai vrea să se întoarcă. El este în Madagascar, unde cere azil politic.

Descoperirea a fost făcută sâmbătă de poliţişti, când Mazăre trebuia să se prezinte la secţie. "Astăzi, 30 decembrie a.c., in jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Biroului Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța s-au sesizat cu privire la faptul că, un bărbat aflat în control judiciar, in baza unei decizii a Înaltei Curți de Casație si Justiție , nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezență", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Bărbatul cu pricina, au deconspirat jurnaliştii din Constanţa, este Radu Mazăre. "După verificările efectuate, cel în cauză a informat ofițerul de caz că se afla pe teritoriul statului Madagascar unde face demersuri pentru a obține azil politic", se mai arată în comunicatul IPJ Constanţa. Poliţiştii au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fostul primar şi-a explicat refugierea în Madagascar într-o scrisoare lăsată avocaţilor săi, în care Mazăre susţine că este ţinta statului paralel şi ştie că nu va beneficia în ţară de o justiţie independentă. "Atunci când în România va exista o justiţie reală, mă voi întoarce", a scris Mazăre.