Primarul Constanţei nu ratează ocaziile mondene de a ieşi în evidenţă. La prima seară Fashion TV Summer din Mamaia, edilul a urcat pe podium costumat în aviator american din primul război mondial.

Mazăre a apărut, la finalul colecţiei semnate Marcela Cuzic, îmbrăcat ca un aviator american din timpul primului război mondial, purtânt inclusiv cască, dar şi mustaţă. De altfel, primarul a spus că mustaţa i-a dat cele mai mari bătăi de cap: "E lipită şi nu mă face să râd, te rog frumos, că apoi mă fac de băcănie în direct".

Întrebat cum se simte în această uniformă, Mazăre a răspuns: "Nu am probleme că acum sunt aviator american şi dacă eşti american nu ai probleme decât dacă te duci pe la arabi, ori aici nu e cazul. Este o uniformă de pilot de avion de vânătoare din timpul primului război mondial".

El a recunoscut că nu a pilotat niciodată, dar a zburat cu un avion de acrobaţie în urmă cu câţiva ani.

"Nu am pilotat niciodată, am zburat acum doi ani sau trei ani când am avut concursul de avioane şi am zburat cu un avion de acrobaţie. Vreau să spun că e dură de tot senzaţia, mai dură decât săritul cu paraşuta. Am zburat cu o rusoaică, era campioana mondială. Eu am încercat să o învăţ să se dea cu zmeul şi ea m-a plimbat cu avionul de acrobaţie. Dacă mai repet experienţa ? Nu, numai pe scenă, aşa e bine", a afirmat Radu Mazăre.

El a mai spus că nu a fost ideea sa să îmbrace uniforma de aviator american, ci a creatorei colecţiei respective.

"Nu am ales-o eu, eu sunt cuminte, sunt ascultător, am stat să-mi lipească mustaţa. Este colecţia toată de aşa natură şi mi-a plăcut ideea", a explicat primarul Constanţei.

Radu Mazăre s-a întrebat ce s-ar fi întâmplat în cazul în care ar fi purtat o uniformă de submarinist, amintind de episodul din urmă cu trei ani, când tot în cadrul unei prezentări de modă a fost îmbrăcat într-o uniformă de general german, fiind acuzat şi cercetat apoi pentru port de însemne naziste.

"Mă gândeam că dacă m-ar fi făcut submarinist, ştii că nemţii au avut submarine, iar cădeam în păcat. Aşa, ca american cu avionul, nu am probleme", a spus Mazăre.

Totuşi, controversele au apărut şi în acest caz, Cătălin Botezatu afirmând că acest costum de aviator seamănă cu cele dintr-o colecţie a sa.

Sursa: Mediafax