Derulată în prezenţa vicepreşedinţilor Alexandru Kiss şi Dumitru Voloşeniuc, dar şi a directorului tehnic al Consiliului Judeţean, Filip Cheşeli, întâlnirea de miercuri dimineaţa a avut ca scop, potrivit afirmaţiilor lui Ţîrle, clarificarea unor aspecte din colaborarea CJ cu societatea condusă de Beniamin Rus.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, cel care a insistat ca întrevederea să aibă loc a fost liderul UDMR Bihor Alexandru Kiss, sub mandatul căruia firmele lui Rus au şi prosperat, de altfel, graţie şi contractelor încheiate cu Consiliul Judeţean. "I-am spus acestui om de afaceri care sunt nemulţumirile mele legate de calitatea lucrărilor efectuate din bani publici şi care sunt exigenţele mele din acest punct de vedere", a declarat pentru BIHOREANUL Radu Ţîrle, pe marginea discuţiilor purtate cu controversatul afacerist.

"Nu dăm bani pe lucrări de proastă calitate"

Chestionat dacă acesta ar putea fi un prim pas spre o împăcare cu Selina, Radu Ţîrle a afirmat că în ceea ce-l priveşte nu a avut niciun conflict personal: "Îmi pare rău dacă lumea a înţeles că eu am ceva cu firma lui Beniamin Rus. Nu am nimic de împărţit cu nicio firmă, doar că, aşa cum am mai spus, nu vreau ca banii publici să fie risipiţi pe lucrări de proastă calitate. Nu e un moft, de aceea am decis să sistez plăţi la mai multe lucrări până la remedierea defecţiunilor de calitate".

În plus, Radu Ţîrle a reiterat faptul că, în calitatea sa de contractant şi plătitor al acestor lucrări, are pretenţia de a verifica derularea contractelor. "Ca beneficiar, am voie să pot urmări permanent stadiul în care se află lucrările şi modul în care sunt respectate cerinţele de calitate", a explicat Ţîrle.

În ultimii doi ani cele două personaje au fost protagonistele mai multor ieşiri publice sonore. Pe de o parte, Ţîrle a lansat suspiciuni de lucrări de proastă calitate asupra firmei Selina, acuzând totodată faptul că majorează preţurile după ce câştigă licitaţii cu oferte de dumping, iar de cealaltă Rus l-a acuzat pe şeful CJ Bihor că boicotează grupul său, favorizând concurenţa, şi că refuză să deblocheze fonduri pe măsura lucrărilor efectuate, concluzia constructorului fiind aceea că Ţîrle "este un cancer pentru judeţ".

În ceea ce priveşte nemulţumirile conducerii Selina, el spune că acestea sunt legate în principal de nerespectarea graficului de plăţi pentru lucrările efectuate. "Am solicitat Direcţiei Tehnice ca imediat după Paşte să întocmească un material cu situaţia completă a lucrărilor efectuate de Selina, urmând să analizăm fiecare contract în parte. Le-am răspuns celor de la Selina, însă, că întârzierea plăţilor nu depinde întotdeauna de noi", a spus şeful CJ.

"Suntem departe de a ne pune de acord"

În opinia preşedintelui, una dintre cauze este faptul că anul trecut, din cauza crizei, au ajuns în visteria Consiliului Judeţean cu 150 de miliarde de lei vechi mai puţin decât se estima. "Nu este vina mea că ne aflăm în plină criză şi că avem facturi restante, însă prioritatea noastră este funcţionarea instituţiilor arondate Consiliului şi apoi plata facturilor. Chiar şi aşa, cu întârzieri, sunt sigur că suntem cel mai bun platnic pentru firme", a declarat Radu Ţîrle.

La rândul său, omul de afaceri Beniamin Rus admite că a avut o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean. Ceva mai rezervat în declaraţii, însă, patronul grupului de firme Selina spune că nu se grăbeşte să îşi declare entuziasmul pentru acest pas. "Sper să fie un început, dar suntem încă departe de a ne pune de acord în multe chestiuni, mai ales cele tehnice. Deocamdată, aştept să văd materializarea bunelor intenţii măcar în ceea ce priveşte respectarea graficului de plăţi restante, stabilit împreună cu CJ Bihor", a declarat Rus.