Doctorul Tudor Ciuhodaru, despre care se zvonea că va fi numit consilier onorific de ministrul Sănătăţii pe probleme de urgenţă, nu e văzut cu ochi buni de cel pe care îl înlocuieşte, Raed Arafat.

"Nu am plecat ca să părăsesc sistemul, ci ca să vorbesc. Am văzut ce consilier a fost adus, cel care a distrus SMURD-ul din Iaşi. Mă gandesc ce se va întâmpla cu urgenţa, sper ca profesioniştii să fie ascultaţi", a spus Raed Arafat.

Ministrul Ritli Ladislau s-a întâlnit cu doctorul Tudor Ciuhodaru şi ulterior a anunţat că acesta a fost numit în funcţia de consilier onorific pe probleme de urgenţe, preluând temporar locul lăsat liber de Arafat.

Tudor Ciuhodaru va fi consilier onorific, fiind printre puţinii noştri specialişti în medicina de urgenţă", a anunţat Ritli marti, într-o scurtă declaraţie de presă.

Tudor Ciuhodaru, fost membru al Partidului Conservator, a trecut la UNPR in urma neintelegerilor cu liderii PC si este deputat in cadrul circumscriptiei Iasi. El a fost exclus, in septembrie 2011, din randurile conservatorilor de presedintele PC Daniel Constantin, conform statutului partidului si protocolului USL, anuntase atunci Biroul de presa al PC.

Dupa aceasta excludere, pe 30 septembrie, deputatul Ciuhodaru a devenit membru al grupului parlamentar progresisit din Camera Deputatilor, inscriindu-se in Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR).

Din 2011, Ciuhodaru este anchetat penal pentru foloase necuvenite incasate ca urmare a unor pontaje false, in urma carora a incasat ilegal, in perioada mai 2009 - noiembrie 2010, aproximativ 290 milioane de lei vechi. Pontajele false au fost semnate atat la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului de Urgente Sf. Ioan, cat si la Camera Deputatilor.

Ciuhodaru a fost anchetat disciplinar pentru jignirea unui paramedic din cadrul SMURD, care adusese un pacient la Urgente, dupa ce medicul Tudor Ciuhodaru ar fi tinut ambulanta blocata cu pacientul inauntru timp de peste o ora.

Raed Arafat a demisionat marţi din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor pe care i le-a adus preşedintele Traian Băsescu.