Unul dintre cei mai iubiţi baschetbalişti din lotul CSM U Oradea al ultimilor ani, Daniel Dillon, şi-a luat rămas bun de la fanii orădeni printr-un mesaj pe Facebook.
"Mulţumesc fanilor CSM pentru trei sezoane minunate petrecute în Oradea. Chiar mi-a plăcut această parte a vieţii şi a carierei mele şi acum sunt entuziasmat de aventurile care urmează", a scris sportivul pe contul personal de pe reţeaua de socializare.
Mesajul este însoţit de o poză dintr-un meci din arena Antonio Alexe, cu Dillon la coş. În câteva ore, postarea a adunat sute de like-uri, majoritatea de la fanii orădeni, dar şi zeci de comentarii prin care i se urează noroc.
Unii dintre fani au mărturisit, în comentarii, că au sperat până în ultimul moment că australianul va reveni la Oradea. Cel mai probabil, în următorul an Daniel Dillon va juca în Hong Kong, unde a şi stat pe parcursul acestei veri.
Dillon a fost ofertat de clubul CSM U Oradea pentru sezonul 2015-2016, dar nu a dat un răspuns, recunoscând însă că îşi doreşte să schimbe campionatul. Preşedintele CSM U Oradea, Florin Birta, a confirmat miercuri pentru BIHOREANUL că Dillon a fost o opţiune pentru CSM, dar că nu va mai face parte din lotul orădean în acest sezon. "Noi ne-am definitivat echipa. De altfel, nici nu ne-am mai bazat pe el în ultimele săptămâni, ne-a şi spus să nu ne bazăm. A vrut să încerce altceva", a declarat Birta.
Miercuri seară, echipa de baschet CSM U Oradea va avea primul antrenament în pregătirea noului sezon.
Lotul CSM U Oradea pentru sezonul următor este format din Rareş Paşca, Sergiu Pop, Andrei Mandache, Dani Popescu, Bogdan Ţîbîrnă, Bogdan Nicolescu, Sebastian Ionescu, William Franklin, Radovan Markovic, Sean Barnette, Salih Nuhanovic şi Uros Lucic. Săptămâna următoare baschetbaliştii vor merge în cantonament în Debreţin.