"În baza articolului 51.5 din ROAF, Comisia de Disciplină a admis contestaţia clubului FC Timişoara şi a dispus pierderea jocului prin forfait de către FC Rapid cu scorul de 0-3, în meciul disputat pe 5 martie. Ambele cluburi au drept la recurs în termen de două zile de la comunicarea oficială", a anunţat, vineri, ofiţerul de presă al LPF, Adi Ionescu.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a analizat, vineri, într-o şedinţă ce a început în jurul prânzului, memoriul depus de FC Timişoara privind dreptul de joc al fotbaliştilor rapidişti Dacian Varga şi Tiberiu Bălan în partida dintre cele două echipe.

Comisia de Disciplină a analizat cazul, după ce Comisia de Recurs din cadrul LPF a respins, miercuri, ca neîntemeiat memoriul grupării Rapid împotriva hotărârii Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor în cazul jucătorilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, care stabilise că Varga şi Bălan nu şi-au "exercitat dreptul de joc în mod regulamentar" la meciul Rapid - FC Timişoara.

Oficialii grupării timişorene se consideră îndreptăţiţi să câştige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în transferurile şi legitimările jucătorilor Varga şi Bălan. Cei doi au fost transferaţi de FC Rapid de la Sportul Studenţesc după încheierea perioadei de transferuri din Liga I, folosindu-se de un articol din regulament care permite legitimarea la o echipă din eşaloanele inferioare. În consecinţă, conducătorii clubului giuleştean i-au legitimat pe cei doi fotbalişti la Rapid III, echipă înfiinţată şi înscrisă cu acest scop în campionatul Ligii a IV-a, organizat de Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti (AMFB).

În baza documentelor de transfer de la AMFB, FC Rapid a obţinut de la LPF vizele pe legitimaţiile fotbaliştilor care le dă drept de joc în Liga I. Ulterior însă, AMFB a trimis o adresă la LPF prin care susţinea că există anumite nereguli în transferurile lui Varga şi Bălan, iar în baza acesteia instituţia condusă de Dumitru Dragomir a înştiinţat FC Rapid că nu îi poate folosi pe jucători în partida cu FC Timişoara, deoarece vizele lor de joc au fost anulate.

În ziua meciului (5 martie) însă, AMFB revocă adresa prin care atrăgea atenţia asupra neregulilor şi înştiinţează LPF că transferurile sunt legale şi conforme cu regulamentele în vigoare. Având deja legitimaţiile de joc ştampilate (n.r. - ştampila atestă dreptul de joc în Liga I al unui jucător), oficialii FC Rapid i-au introdus în teren pe Varga şi Bălan, fără a mai solicita o reconfirmare din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.

Clasamentul Ligii I, după decizia Comisiei de Disciplină, arată astfel:  

1. CFR Cluj 26 meciuri 15 victorii 7 egaluri 4 înfrângeri 32-14 golaveraj 52 puncte

2. FC Timişoara 26 13 10 3 45-16 49

3. Steaua 26 14 7 5 35-23 49

4. FC Vaslui 26 15 6 6 36-23 48

5. Dinamo Bucureşti 26 12 10 4 37-23 46

6. Unirea Urziceni 26 12 10 4 37-23 46

7. Rapid 26 11 6 9 42-33 39

8. Oţelul Galaţi 26 10 6 10 28-32 36

9. FC Braşov 26 9 7 10 28-24 34

10. Gloria Bistriţa 26 7 9 10 24-32 30

11. Astra Ploieşti 26 7 8 11 28-35 29

12. Gaz Metan Mediaş 26 6 11 9 21-32 29

13. Universitatea Craiova 26 8 3 15 34-38 27

14. Pandurii Tâgu Jiu 26 5 11 10 16-23 26

15. Politehnica Iaşi 26 7 5 14 22-37 26

16. Internaţional Curtea de Argeş 26 7 5 14 22-39 26

17. Ceahlăul Piatra Neamţ 26 5 8 13 21-41 23

18. Unirea Alba Iulia 26 5 5 16 24-45 20.