Comisarii Uniunii Europene au prezentat marţi raportul anual pe Justiţie pentru România. Un raport critic ce aminteşte de legea de funcţionare a ANI, de lipsa sprijinului politic pentru combaterea corupţiei sau de eficienţa în funcţionarea instanţelor judecătoreşti.

Asta în timp ce în cazul Bulgariei, raportul a arătat că "reforma a fost puternic impulsionată, există voinţă politică să se reformeze sistemul judiciar, au fost îmbunătăţite procedurile penale".

Potrivit raportului, noua lege ANI pune în pericol rezultatele pozitive obţinute de agenţie şi face ca România să îşi încalce la modul cel mai clar angajamentele de la aderare. Comisia recomandă revizuirea legii, în conformitate cu angajamentele asumate de România la momentul aderării.

Tot în raport se arată că deşi s-au înregistrat progrese importante privind adoptarea codurilor de procedură penală şi civilă, există încă probleme datorate faptului că, la nivel înalt, în sectorul justiţiei, nu a existat disponibilitatea de cooperare în ceea ce priveşte reforma.

Printre punctele slabe, raportul aminteşte lipsa de eficienţă a sistemului şi lipsa de coerenţă a jurisprudenţei.