Scandal în toată regula în Valea lui Mihai, unde enoriaşii reformaţi s-au răzvrătit împotriva parohului Kiss Csilla şi cer Episcopiei ca aceasta să fie înlocuită pentru că îi tratează cu dispreţ, ba chiar îi înjură şi îi loveşte, inclusiv pe copii, dacă e în pasă proastă.

Picătura care a umplut paharul a fost faptul că preoteasa a mărit taxele din acest an, ba chiar le-a diferenţiat pe categorii, adică în timp ce şomerii, pensionarii, bolnavii trebuie să achite 160 lei, pentru un agricultor sau mic meseriaş taxa e de 450 lei, iar cea a unui proprietar de SRL 800 lei.

Supărarea e atât de mare încât în urmă cu două duminici, la slujba de la prânz, întreaga comunitate reformată, de câteva sute de enoriaşi, s-a strâns în biserică, dar a ieşit ostentativ când a intrat preoteasa.

Oamenii s-au rugat şi au cântat afară, iar apoi au plecat spre case, lăsând-o pe Kiss să predice în biserica goală. Protestul n-a rămas fără ecou, după cum a aflat Bihorel, căci la Episcopia reformată s-au declanşat cercetări privind acuzele aduse femeii, iar duminica trecută era aşteptat să susţină liturghia, în locul acesteia, însuşi episcopul Bogdán Szabolcs János. 

Nu de alta dar, de furioşi ce sunt, oamenii ameninţă chiar că vor trece la catolici, or biserica nu "gustă" transferuri...

Vezi mai jos revolta oamenilor:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!