Deşi faţă de anul precedent, sportivii UAMT Universitatea Agora au cucerit cu două medalii mai puţin, 55 faţă de 57, Pavel Vancea remarcă evoluţia seniorilor, dar şi comportamentul sportivilor de la categoria tineret, care pe plan naţional au izbutit să cucerească 4 medalii de aur şi 4 de argint, iar la Campionatele Mondiale au obţinut una de "aur" şi trei de "argint". De asemenea, la Campionatele Europene din Cipru, tineretul de la UAMT Universitatea AGORA s-a remarcat prin cele trei poziţii secunde pe care le-a ocupat.

În total, în 2010, elevii lui Pavel Vancea şi-au adjudecat 39 de medalii în competiţiile interne, dintre care 8 au fost de aur, 17 de argint şi 14 de bronz. Pe plan internaţional, anul scurs recent a adus clubului orădean 16 medalii, dintre care 4 de aur, 8 de argint şi 4 de bronz.

Premiaţi şi de DJST Bihor

Rezultatele bune din 2010 ale reprezentanţilor clubului UAMT Universitatea AGORA au fost apreciate şi de Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului, care în clasamentul de sfârşit de an a inclus trei sportivi dintre elevii antrenorului Pavel Vancea în topul 10 al neolimpicilor. Cei trei s-au situat în fruntea clasamentului clubului, aşa cum era, de altfel, de aşteptat.

Pentru a patra oară consecutiv, Raul Tudorică ocupă prima poziţie a ierarhiei anuale de la CS UAMT Universitatea AGORA. Raul Tudorică a fost campion mondial de tineret în 2010, campion naţional de tineret, vicecampion european cu echipa de seniori şi triplu medaliat cu argint la Campionatele Europene din Cipru.

Pe poziţia a II-a în ierarhia clubului s-a situat Melania Mîndru, devenită Cîmpan în urma căsătoriei, cea care a reuşit în 2010 să aducă şi prima medalie de aur pentru club de la un Campionat Mondial de seniori. Locul III i-a revenit lui Mirel Matei, campion mondial de tineret şi vicecampion naţional de seniori. Pe poziţia a IV-a în ierarhia pe 2010 a clubului orădean de karate tradiţional s-a situat Ionel Bara, cel care a obţinut aurul în Cipru, la Campionatele Europene de cadeţi. În fine, pe locul V s-a situat Alexandra Baba, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de stil de la Belgrad şi cu argint la Campionatele Naţionale de cadeţi.

La festivitatea de premiere a participat şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Fudoshin, Ionel Bara, cel care a dorit să fie din nou alături de colegul şi prietenul său, Pavel Vancea, primul karateka român care a fost medaliat cu aur la un Campionat Mondial. Respectivul eveniment se întâmpla în 1994, în Italia, la Treviso. Acum Pali Vancea are clubul lui şi cu sportivii pe care-i şi antrenează a reuşit să obţină o nouă medalie de aur la Mondiale, prin Melania Mîndru.