Cine crede că războiul dintre Selina şi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, s-a încheiat, doar pentru că nu se mai poartă pe faţă, se înşală. Deşi acum două luni s-a bucurat şi chiar a anunţat public că patronul Beniamin Rus (foto) a pierdut toate procesele intentate CJ fiindcă a pierdut o mulţime de licitaţii, asta nu înseamnă că Ţîrle a scăpat de setea de răzbunare a omului de afaceri.

Beni i-a făcut Fratelui plângeri peste plângeri şi la Curtea de Conturi, la Corpul de Control al Guvernului, la Autoritatea Naţională de Reglementare a Achiziţiilor Publice şi chiar la DNA Bucureşti.

Deocamdată, procurorii anticorupţie au fost şi primii care au închis dosarele, printr-un NUP pentru Ţîrle, urmaţi de cei de la Curtea de Conturi. Ceea ce, însă, încă o dată, nu înseamnă că războiul s-a încheiat: la o adică, patronul Selinei mai are destule locuri unde să depună reclamaţii, de la UE şi până la ONU...