Preşedintele Traian Băsescu a postat, vineri, pe pagina sa de Facebook, un filmuleţ din timpul unei întrevederi la Cotroceni, în care premierul Victor Ponta se declară în repetate rânduri de acord cu el. "Şi eu am un film cu el", a replicat Victor Ponta, care a postat maneaua "Băsescu Preşedinte", interpretată de Nicolae Guţă şi Roxana.  

Filmuleţul lui Băsescu a fost făcut public vineri seară, preşedintele anunţând postarea acestuia în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Controceni. Şeful statului a spus că, dincolo de toate jignirile din această campanie, îşi menţine punctul de vedere că, atunci când este în faţa sa, "Victor Ponta este ca un pisicuţ".

Aşa că, la scurt timp după conferinţă, pe pagina sa de Facebook a postat filmuleţul, însoţit de comentariul "Leu la televizor, pisicuţ la Cotroceni (tot pisicuţ a fost şi la Bruxelles când a primit lista de la domnul Barroso)".

Înregistrarea durează 1 minut, iar în aceasta Ponta apare în cadre separate în timpul unei întrevederi la Cotroceni, la care participă şi ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici. Primul-ministru este filmat spunând: "Sunt absolut în regulă. Pe aceste teme sunt de acord cu dumneavoastră, domnu' preşedinte", "Domnu' preşedinte, eu sunt cel mai fericit să facem lucrul ăsta", "Sunt cu totul de acord cu dumneavoastră", "Eu sunt absolut pozitiv", arată agenţia de ştiri Mediafax.

Tot în cadre separate apare şi Traian Băsescu, care dialoghează cu Ponta, iar în tot acest timp ministrul Teodorovici zâmbeşte şi ia notiţe.

La scurt timp după apariţia filmuleţului, Victor Ponta a anunţat că are şi el un film cu Traian Băsescu pe care-l va posta pe Facebook. "Vreau să vă spun următorul lucru: am şi eu filmuleţ cu domnul Băsescu, pe care o să-l pun de Facebook-ul meu imediat după ce postează dânsul. Eu am mai mulţi followers şi e bine, dacă cineva a uitat de Traian Băsescu, să se uite la mine pe Facebook", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Candidatul PSD a mai susţinut că declaraţia lui Traian Băsescu arată din nou "faţa urii, a răutăţii, a dezbinării care a condus în ultimii 10 ani", precum şi "disperarea" deoarece Traian Băsescu mai are două zile de mandat. "Dacă cumva cineva uitase, în această seară aţi văzut din nou faţa urii, a răutăţii, a dezbinării, care ne-a condus în ultimii zece ani, aţi văzut cum arată ura, disperarea pentru că domnul Băsescu mai are două zile. L-aţi văzut disperat urându-ne pe noi, pe toţi românii, l-aţi văzut făcând campanie electorală pentru Klaus Iohannis, singura lui speranţă că nu va ajunge în închisoare", a afirmat Ponta.

"Pentru Traian Băsescu, Klaus Iohannis... se agaţă disperat de el. Aţi văzut problema lui este că am zis eu că va ajunge în închisoare şi atunci a făcut încă o dată apel, poate iese Klaus Iohannis şi el scapă din închisoare. (...) Speranţa domnului Băsescu că iese Klaus Iohannis şi el nu ajunge în puşcărie este o speranţă deşartă: nu iese Klaus Iohannis şi probabil va ajunge acolo", a Ponta.

El a adăugat că dacă va fi preşedintele României el nu va vorbi niciodată de la Cotroceni atacând oameni, vorbind cu ură, cu disperare şi va uni oamenii.

"Dacă mai aveam nevoie de un impuls, de optimism şi de responsabilitate pentru a schimba această ură, disperare şi răutate, care ne-a condus timp de 10 ani ... în locul domnului Iohannis aş ieşi imediat şi aş spune că mi-e ruşine şi scârbă de un asemenea suporter, probabil că nu o va face", a mai spus Ponta conform sursei citate.