Primarii comunelor Cefa şi Sânnicolau Român au ajuns în proces, dar nu pentru vreo problemă personală, cum s-ar crede, ci pentru... graniţă. Edilii cer judecătorilor să stabilească unde să fie pus hotarul între cele două localităţi, chestiune pentru care comunele se ceartă de aproape două decenii, mai precis din 2003, când Sânnicolaul s-a reînfiinţat cu acest rang, prin reorganizarea Cefei.
În dispută este o suprafaţă de 276 hectare situată între cele două comune, pe care ambele o revendică, cu atâta patimă încât toate şedinţele de conciliere pornite de prefecţii judeţului pe această temă au eşuat, primarii refuzând să semneze orice variantă de delimitare propusă.
Ca atare, în final, cele două comune au ajuns în proces, în urmă cu doi ani, iar în prima fază Tribunalul Bihor a dat câştig de cauză localnicilor din Sânnicolau, care au pus pe masă o hartă cadastrală din 1889 ce arăta că suprafaţa cu pricina le aparţine. Cum era de aşteptat, însă, hotărârea n-a fost pe placul celor din Cefa, care au atacat-o şi aşteaptă, acum, verdictul Curţii de Apel. Că de el îi depinde mărimea...