Războiul politic continuă în Consiliul Judeţean, miza este validarea sau nu a celui de-al 18-lea consilier al puterii formate din UDMR, PSD şi ALDE, pesedistul Adrian Szatmari, iar luptele devin tot mai crâncene.

Degeaba pe hol

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Bihor a fost amânată, marţi, cu mai bine de o oră din cauza unei videoconferinţe a Prefecturii cu reprezentanţii unor ministere, care s-a întins mai mult decât era programat. Participanţii au aşteptat eliberarea Sălii Mari a instituţiei mai bine de o oră, buluc, pe hol. Culmea, au aşteptat degeaba!

Şedinţa ordinară nu s-a mai ţinut din lipsă de cvorum, cei 17 aleşi ai PNL boicotând-o. De la prezidiu, preşedintele Pásztor Sándor a criticat absenţa consilierilor PNL, spunând că această şedinţă a fost convocată cu cinci zile lucrătoare înainte, aşa cum spune legea.

Totodată, acesta a citit o adresă primită de CJ Bihor de la Instituţia Prefectului Bihor, prin care este informat că cererea de suspendare a Ordinului Prefectului privind încetarea mandatului de consilier judeţean a Anei Maria Tiron a fost respinsă. "În vederea desfăşurării în condiţiile legii a activităţii Consiliului Judeţean, procedura de validare a supleantului confirmat de partid se impune a fi finalizată", a transmis astfel prefectul Ioan Mihaiu.

Vor să-i sancţioneze

De asemenea, Pásztor Sándor l-a citat din procesul verbal al şedinţei anterioare pe liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, care spunea că nu contestă dreptul PSD de a-şi numi un consilier înlocuitor în Consiliul Judeţean şi că, după ce Tribunalul Bihor va da o sentinţă în procesul deschis de Ana Maria Tiron, grupul liberalilor nu va mai amâna validarea consilierului PSD.

În intervenţia sa, vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, a spus că aleşii PNL ar trebui sancţionaţi, căci legea spune că este obligaţia lor să participe la şedinţe. "Voi solicita preşedintelui Pásztor să le trimitem adrese tuturor consilierilor PNL cerându-le să motiveze cele opt absenţe pe care le-au avut în ultima perioadă", a spus Mang.

Telefoane cu Bolojan

De asemenea, acesta a dat "din casă", spunând că, în preambulul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Oradea de luni, 6 noiembrie, PNL – care avea doar 14 consilieri prezenţi - a cerut sprijinul opoziţiei pentru ca mai multe proiecte să treacă. "Şi consilierii PSD şi cei ai UDMR au votat proiectele", a spus Mang.

Liderul PSD Bihor a mai dezvăluit că l-a sunat pe primarul Oradiei şi în acelaşi timp liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, cerând ca PNL-iştii să returneze favoarea, marţi, în şedinţa ordinară şi să voteze "măcar două proiecte": unul pentru scoaterea unor terenuri din fondul forestier naţional destinate proiectului Drumul Apuseni şi unul pentru drumul Sâmbăta-Dobreşti-Luncasprie, "pe care trebuie să-l depunem pe PNDL luna aceasta".

După ce a vorbit, însă, cu Ionel Avrigeanu, primarul Oradiei, Ilie Bolojan l-ar fi resunat, luni seară, pe Mang şi i-ar fi spus că PNL-iştii nu se vor prezenta la şedinţă. "A spus că vor veni la următoarea şedinţă. Suntem deja penibili. Eu sper că cetăţenii vor sesiza aceste lucruri şi vor lua decizii în consecinţă", a spus vicepreşedintele CJ. În acest context, Ioan Mang a spus că, duminică, orădenii trebuiau să protesteze în faţa sediului PNL şi nu al PSD…

India-i de vină…

Tot Mang a mai spus că motivul real al absenţei PNL-iştilor este faptul că aceştia nu se pot baza în aceste zile pe toţi cei 17 consilieri, unul dintre ei, Constantin Neniu, fiind plecat "în vacanţă în India".

Liderul grupului PNL în CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, a confirmat că sursele lui Mang erau corecte, ba mai mult PNL-istul spune că executivul a convocat dinadins şedinţa ordinară la începutul lunii tocmai din acest motiv.

"Lucrurile sunt mai simple decât par. Executivul, aflând că vom avea mai mulţi absenţi în perioada aceasta, dintre care un coleg de-al nostru este plecat într-o deplasare mai lungă în Asia, a convocat foarte rapid o şedinţă ordinară, deşi acestea se ţin de regulă la sfârşitul lunii, când se adună mai multe materiale. Au convocat în primele zile ale lunii ştiind că nu vom fi în formulă completă. Au încercat cu aceeaşi strategie să ne surprindă în inferioritate numerică…", a declarat pentru BIHOREANUL Ionel Avrigeanu.

Şedinţă cu schepsis?

Liderul grupului PNL a recunoscut că liberalii nu s-au prezentat, deci, la şedinţă pentru ca următorul ales de pe lista PSD, Adrian Szatmari, să nu fie validat. Conform legii, un astfel de proiect se validează cu voturile acordate de majoritatea consilierilor prezenţi. În acest caz ar fi fost 17 UDMR, PSD, ALDE şi 16 PNL.

"Noi am anunţat că atunci când se termină acel proces cu doamna Tiron noi vom vota acel consilier judeţean. Nu ne retragem vorbele. Doamna Tiron a făcut recurs la Curtea de Apel Oradea, care urmează să se judece. Apoi se va închide pentru totdeauna această poveste, dar încă nu e terminat…", a mai spus Avrigeanu.

Totodată, liberalul a spus că nu a văzut pe ordinea de zi "niciun material care să necesite o urgenţă din aceasta ca în prima săptămână a lunii să se convoace o şedinţă ordinară". "În loc să dea curs invitaţiei pe care le-am făcut-o, de a găsi o modalitate de colaborare în Consiliul Judeţean, executivul în continuare foloseşte aceste strategii de învăluire. În loc să ne cheme la o discuţie corectă pe problemele judeţului, foloseşte astfel de strategii", a adăugat acesta.

Ionel Avrigeanu a spus că aleşii PNL vor participa la următoarea şedinţă ordinară a CJ Bihor. Aceasta va fi convocată pentru săptămâna viitoare.