Războiul grotelor: Medic acuzat că a golit câteva peşteri de trofee valoroase

Se spune că atunci când faci un lucru din pasiune poţi trece peste orice bariere. Din dragoste pentru speologie, patimă pe care nimeni nu i-o contestă, medicul din comuna Gârda de Sus, Christian Ciubotărescu, trece însă des peste limita legii, obligând paznicii şi conducerea Administraţiei Parcului Natural Munţii Apuseni să stea cu ochii pe el ca pe butelie. Motivul? Bărbatul iubeşte aşa mult peşterile încât se pare că le dezbracă de tot ce au mai valoros!

Deşi localnicii sunt şi ei convinşi că doctorul lor nu e aşa interesat de speologie cât de comerţul cu oase de urs ori flori de mină, Ciubotărescu e greu să fie prins asupra faptului, furând din grote. De fiecare dată când era cât pe ce, a găsit explicaţii care mai de care mai abracadabrante. Pentru că-i fuge mintea, zic cu toţii, săteni şi autorităţi deopotrivă...

Zecist în vârful munţilor

Să termini la începutul anilor '90 Facultatea de Medicină din Bucureşti cu 10 curat era lucru mare. Christian Ciubotărescu a fost "zecist" la absolvire, în 1993, aşa că putea să-şi aleagă ce post voia în România, chiar şi să rămână acasă, în Capitală.

Spre uimirea colegilor şi a familiei, a optat însă să practice medicina în vârful Munţilor Apuseni. Mai precis în comuna Gârda de Sus, judeţul Alba. Membrii comisiei de evaluare au rămas stupefiaţi, nici măcar nu ştiau unde se află localitatea pe care strălucitul absolvent o alesese. Exista însă o explicaţie: încă din studenţie, Christian se îndrăgostise de speologie, fiind de atunci membru în diferite asociaţii de profil. Odată ajuns în comuna Gârda, a şi înfiinţat încă una: Asociaţia de Speologie Sfinx Gârda, pe care, evident, de atunci o conduce fără întrerupere.

Taxator abuziv

Până în 2004, când s-a înfiinţat Administraţia Parcului Natural Apuseni (APNA) ca o subunitate a Regiei Naţionale a Pădurilor, în ceea ce priveşte îngrijirea peşterilor din România exista un vid legislativ total, în sensul că nu se ştia exact cui revenea această obligaţie.

Iar Ciubotărescu a profitat din plin de golurile din legislaţie. Directorul APNA, Alin Moş (foto), a descoperit, în 2005, când punea peşterile în ordine din punct de vedere al actelor, că doctorul din Gârda se împroprietărise pur şi simplu, cu de la sine putere, pe două peşteri: Poarta lui Ionele şi Gheţarul din Vârtop, ambele atracţii turistice faimoase. În numele asociaţiei pe care o conduce, Ciubotărescu tăia bilete de intrare turiştilor, deşi ONG-ul său nu avea niciun drept. Pe de altă parte, deşi încasa bani frumoşi, nu investise nimic în infrastructura de vizitare a peşterilor, pentru repararea punţilor, balustradelor, instalaţiilor electrice ş.a.m.d. "I-am spus prieteneşte: ori demonstrezi cu acte că eşti administrator autorizat, ori pleci din peşteri!", declară Alin Moş.

Medicul n-a prezentat niciun act, evident pentru că nu avea, dar susţinea că se ocupă de peşteri din dragoste. "O lună din perioada verii organizam în interiorul peşterilor un muzeu speologic cu fotografii şi asiguram şi ghidaj pentru turişti. Asociaţia taxa vizitarea muzeului, nu a peşterii propriu-zise", susţine Ciubotărescu.

Reconstrucţie din burtă

APNA i-a cerut doctorului să nu se mai ţină de prostii, ceea ce pe Ciubotărescu pur şi simplu l-a scos din minţi, aşa că în 2008 a tăiat cu flexul aproape toate balustradele din peştera Poarta lui Ionele, chiar dacă acestea nici măcar nu fuseseră făcute de el, ci datau de pe vremea comunismului. "Toate erau făcute înainte de '89 de un club de speologie din Blaj, actele doveditoare existând la Primăria Gârda", explică Alin Moş.

Medicul are, însă, o altă variantă, ca de fiecare dată când e luat la întrebări. "Am făcut o reconstrucţie ecologică!", susţine Ciubotărescu. "Profesorul Ioan Coroiu de la Cluj vizitase cavitatea respectivă şi mi-a spus că sunt urme de colonii masive de maternitate la lilieci. Când se făcuse infrastructura, în urmă cu mulţi ani, nu se ştia mai nimic despre coloniile de lilieci, dar profesorul Coroiu mi-a spus că acestea ar putea fi refăcute. Aşa că noi am readus cavitatea la situaţia de dinaintea amenajării", explică doctorul, arătând că singurul său mobil era grija şi dragostea pentru lilieci. Deci nu e un vandal de grotă, ci un salvator de lilieci.

Zidar de grotă

Tot la peştera Poarta lui Ionele, doctorul mai făcuse un pocinog: a zidit una din intrările într-o secţiune a peşterii. Motivul invocat de el? Intrarea trebuia strâmtată, deoarece secţiunea în care dă găzduieşte colonii de lilieci, care trebuie protejaţi. Mai mult, susţine că respectiva intrare fusese lărgită abuziv înainte de 1989, iar el a făcut şi de această dată tot o "reconstrucţie ecologică". Că n-a avut niciun act care să-i permită asemenea intervenţii, ce mai contează?!

Atât pentru exploatarea ilegală a peşterii, cât şi pentru distrugerea infrastructurii ei, APNA l-a amendat cu 5.000 de lei. Nemulţumit, doctorul a contestat sancţiunea în instanţă, unde s-a ajuns la expertize şi contraexpertize, în urma cărora Institutul de Speologie din Cluj părea să-l absolve de vină, pe motiv că faptele sale, adică zidirea unei intrări şi distrugerea infrastructurii turistice, nu au schimbat microclimatul peşterii. În baza acestui document, medicul a câştigat atât la prima instanţă, cât şi la recursul făcut de APNA, astfel că amenda i-a fost în cele din urmă anulată.

Cu patentul după lilieci

Convinşi totuşi că doctorul din Gârda nu de grija peşterilor şi a liliecilor nu mai poate dormi, rangerii APNA au început să-l urmărească mai atent. Rezultatul? Într-o seară târzie din noiembrie 2009, patrulând prin munţi, i-au găsit maşina lângă bariera ce bloca un drum forestier cu accesul interzis, ce duce la peştera Piatra Altarului, închisă şi ea publicului. Urmele de paşi din zăpadă duceau, potrivit directorului Alin Moş, direct la peşteră, iar rangerul le-a urmat.

În grotă, la mai bine de 100 de metri de la intrare, l-a găsit şi pe Ciubotărescu, care ştia foarte bine că nu avea ce căuta acolo, dar care s-a scos, ca de obicei, susţinând că unul din liliecii pe care îi studia a intrat în peşteră, iar el l-a urmat, bănuind că în interior s-ar afla o colonie. Rangerul l-a fotografiat şi i-a cerut să-i arate ce are în rucsacul pe care îl avea asupra sa, în peşteră. "Avea patent, cheie franceză, sârmă, folii de plastic, fapt care se vede în fotografii", spune Moş.

Doctorul are, însă, altă poveste, şi pretinde că atunci când a ajuns în faţa peşterii nu şi-a dat seama unde se afla. "Peştera nu are niciun afiş afară, ci doar un număr, o înşiruire de cifre şi litere". Mai mult, zice Ciubotărescu locul unde l-a găsit rangerul nu era în interiorul peşterii, fiindcă acel loc era luminat natural, iar o peşteră începe propriu-zis nu de la intrarea în cavernă, ci din locul unde lumina naturală nu mai ajunge deloc. "Afişul ce interzice accesul, dar şi porţile de fier ale peşterii, sunt mai departe de zona în care mă aflam eu. Deci nu am încălcat nicio regulă", susţine bărbatul.

Pe moment a scăpat, rangerul mulţumindu-se să-i dea doar un avertisment, dar şi pe acela l-a contestat la Judecătoria Beiuş. "A câştigat, judecătorul motivând că oricine putea intra în peşteră din greşeală. Am făcut recurs şi ne vom judeca mai departe la Oradea", spune Alin Moş, convins că un speolog cu aşa vechime cum e Ciubotărescu ştia foarte bine ce face, şi că "textele" lui nu vor merge la infinit.

De la lilieci la câine

După toate aceste păţanii, doctorul a trezit şi suspiciunea unor săteni, care au convingerea că Ciubotărescu (foto) nu e un îngeraş, ci un hoţ de peşteră, e drept foarte isteţ, care de fiecare dată îşi construieşte alibiuri cu tupeu, dar şi cu grijă, aşa încât nimeni să nu-l poată prinde în fapt.

Oamenii povestesc un alt episod antologic avându-l ca protagonist pe medic. De pildă, în septembrie 2010, acesta a apărut ca un erou în ziarele din Alba Iulia, după ce ar fi salvat un câine căzut în peştera 1 Mai din Gârda. Localnicii zic însă că animalul ar fi fost aruncat intenţionat în peşteră, iar Ciubotărescu şi nişte amici de-ai lui au "intervenit" în numele Asociaţiei Sfinx să-l "salveze". Au intrat cinci oameni în peşteră după câine, au stat câteva ore şi au ieşit cu câine cu tot, însă patrupedul nu avea nicio rană. Că animalul n-a fost accidentat se vede şi într-un filmuleţ făcut chiar de medic şi postat pe YouTube. Explicaţia, zic sătenii, e alta: fiecare "salvator" avea un rucsac, în care ar fi pus oase de urs pentru a le vinde, pe bani buni, peste hotare.

Cum era de aşteptat, Ciubotărescu respinge vehement acuza. "Doamne fereşte, nu am făcut niciodată aşa ceva. Ar fi şi absurd pentru un speolog, pentru că noi protejăm peşterile de hoţi. Aşa că e ilogic să montăm porţi dacă vrem să furăm!", spune medicul. Ce-i drept, nimeni nu are încă vreo dovadă concretă împotriva sa, pentru că omul găseşte mereu cele mai trăsnite, dar imbatabile, explicaţii. Şi, cum se ştie, hoţul neprins e negustor cinstit, chiar şi când e vorba de oase de urs furate din peşteri...

La o simplă căutare pe Google, oricine poate afla de ce comerţul cu oase de urşi de peşteră (Ursus Spelaeus) este o afacere care merită riscul. Diferite site-uri din SUA scot la vânzare oase şi cranii provenite din Munţii Apuseni, la preţuri între câteva sute şi câteva mii de dolari.

Mai mult, unele site-uri chiar precizează "sursa" obiectelor, toate fosilele fiind prezentate ca făcând parte din "colecţii personale". Există şi site-uri care oferă schelete întregi de urşi din Apuseni, pentru nu mai puţin de 27.500 de dolari.