Nici bine nu a început campania electorală, că în oraş a început războiul lipitorilor. Lipitorilor de afişe. Doar că în acest caz nu curge sânge, ci aracet. Se pare că prima bătălie a câştigat-o PSD-ul, care a reuşit să înroşească toate spaţiile de afişare.

E de aşteptat replica "portocalei mecanice" rostogolită de PDL, chit că în această bătălie nemiloasă s-ar putea ca şi liberalii, încrezători în turul doi, să îngălbenească oraşul.

Cum nici UDMR-ul nu va asista pasiv la dezmăţul vizual, s-ar putea ca în plină toamnă să constatăm cu uimire că stâlpii de curent înverzesc!

Concluzia lui Bihorel: dacă eşti daltonist, nu ai ce căuta în politică.