După ce presa centrală a susţinut că lucrarea de doctorat a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi este un plagiat, Kovesi este acum acuzată că a furat texte care nu îi aparţineau,pe care le-a publicat şi le-a inserat într-o carte pe care a scos-o la vânzare.

Potrivit Ziua News, Codruţa Kovesi a copiat pagini întregi din alte lucrări de drept, dar şi din articole religioase, în cartea sa "Arestarea preventivă. Aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică. Practică judiciară. Hotărâri CEDO".

Cartea, scrisă alături de consiliera sa, Dana Tiţian, dar şi de avocatul Daniela Frăsie, a ieşit pe piaţă în 2009 şi costă în jur de 50 de lei.

Jenant este că jurnaliştii au descoperit că procurorul general al României ar fi copiat inclusiv de pe siteul www.referate.ro, popular între elevi. "Cu 3 euro, Procurorul General al României a avut posibilitatea să copieze o întreagă introducere a unei teze de licenţă din Republica Moldova. Cuvânt cu cuvânt, schimbând doar "Republica Moldova" cu "România"", menţionează sursa citată.

Jurnaliştii susţin şi că plagiatul copierea nu s-a limitat însă numai la cărţile sau lucrările despre drept, ci şi despre ortodoxie şi yoga. Astfel, Kovesi a copiat cuvânt cu cuvânt un articol apărut în 2003 în revista religioasă "Credinţa Ortodoxă", dar a sărit peste partea cu citarea preotului care a şi scris articolul. Până şi în "Argumentul", adică partea de început a cărţii scrise de cele trei, există fraze copiate, despre cum ar trebui interpretat pericolul social şi atribuţiile judecătorului, eficienţa Justiţiei etc.

Citiţi întreaga poveste, aici