S-a pus capăt, într-un târziu, unui duel juridic care a durat mai bine de doi ani, între două procuroare orădence, ambele roșcate și ambele convinse că adevărul se află exclusiv în propriul birou: Dida Naghiu, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ajunsă „la cuțite” în 2024 cu șefa instituției, Monica Matei, după o anchetă în care strategiile celor două s-au ciocnit constant și n-au reușit să ajungă la un numitor comun.

Hotărâtă să-i arate cine e șefa, în mai 2024 Matei a mutat-o pe Naghiu din Secția de urmărire penală, locul unde se fac anchete, la Secția judiciară, unde procurorii susțin cauzele în instanță. Regulamentul prevede că șefii pot muta procurorii în funcție de nevoi, aptitudini și experiență, doar că în cazul lui Naghiu nu prea pușca nimic. Din cei 14 ani de carieră, aceasta a petrecut peste 11 la urmărire penală, iar la secția unde a fost trimisă nu exista nicio criză de personal, în timp ce la cea de urmărire penală doi colegi își pregăteau dosarele de pensionare.

Prin urmare, a dat în judecată şi parchetul, și pe șefa care semnase mutarea. Judecătorii din Cluj, unde s-a analizat cazul, i-au dat dreptate, stabilind că degeaba scrie într-un act că mutarea s-a făcut „în interesul serviciului” dacă nimeni nu explică limpede care este, concret, acest interes, căci actele care schimbă viața profesională a cuiva trebuie motivate clar și precis, nu vag.

„Războiul roșcatelor” e şi un avertisment pentru toți șefii care cred că pot scăpa de subalternii incomozi printr-o simplă rotire de cadre...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!