RCS&RDS propune Discovery Networks să retransmită televiziunile pe care compania le operează în România într-un pachet separat, pentru care abonaţii care doresc să le vizioneze să plătească un abonament diferit de cel plătit pentru restul posturilor.

Reacţia RCS&RDS vine după ce Mark Hollinger, preşedinte şi CEO al Discovery Networks International, a declarat, într-o scrisoare deschisă către abonaţii RCS&RDS, că RCS a scos canalele Discovery din ofertele sale înainte de expirarea contractului dintre cele două companii.

Hollinger a precizat atunci că Discovery a încercat timp de un an să aducă la masa negocierilor RCS, astfel încât telespectatorii să nu fie afectaţi.

Totodată, Hollinger a spus că oficialii Discovery sunt "indignaţi" de decizia RCS&RDS de a scoate din grilele sale toate canalele Discovery, privând aproximativ 3 milioane de telespectatori de aceste programe, motiv pentru care au fost demarate discuţii cu autorităţile din România şi cu Uniunea Europeană.

Reacţia lui Hollinger a venit în contextul în care peste 24.600 de persoane (până în momentul difuzării acestei ştiri, n.r.) au semnat o petiţie online prin care cer păstrarea canalelor Discovery în grilele RCS&RDS.

De cealaltă parte, RCS&RDS spune într-un comunicat remis luni: "Scrisoarea deschisă a domnului Mark Hollinger, preşedintele Discovey Networks International, ne surprinde prin contradicţia dintre grija deosebită pentru soarta telespectatorilor, exprimată în acest mesaj, şi poziţia din timpul negocierilor, când principala preocupare a reprezentanţilor Discovery era menţinerea unor tarife şi a unor venituri garantate cât mai mari".

Totodată, RCS&RDS propune publicului Discovery Networks să retransmită televiziunile Discovery într-un pachet distinct de pachetul de bază, plătit separat de abonaţi.

"Pentru a elimina suspiciunea de ipocrizie a acestui dublu limbaj, lansăm public îndemnul nostru adresat Discovery Networks de a crea un pachet separat care să conţină toate programele Discovery şi care să poată fi achiziţionat de către abonaţii interesaţi, la un preţ stabilit chiar de către Discovery Networks. Astfel, îngrijorarea domnului Hollinger că telespectatorii vor plăti 'preţuri mari, pentru servicii pe care nu şi le doresc' nu va mai avea temei", spune RCS&RDS.

"Ne exprimăm speranţa că toţi fanii Discovery, semnatari ai petiţiei sau nu, vor reuşi să îi convingă pe reprezentanţii Discovery Networks să accepte acest demers şi astfel să le permită cât mai curând vizionarea canalelor dorite şi, totodată, că domnul Hollinger nu va ignora soluţia propusă, refuzându-le telespectatorilor accesul la emisiunile promovate în scrisoare", mai spune RCS&RDS.

Totodată, compania RCS&RDS îl critică dur pe preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Răsvan Popescu, care a declarat vineri, 30 noiembrie, pentru presă, că RCS&RDS nu a avut aprobarea Consiliului să scoată din grilele de cablu canalele Discovery, cazul urmând să fie analizat în şedinţa CNA.

De altfel, cazul RCS versus Discovery va fi analizat în şedinţa CNA de marţi, 4 decembrie.

"Contractul de distribuţie dintre compania noastră şi Discovery Networks International a expirat la sfârşitul lunii noiembrie 2012 şi nu a putut fi prelungit, întrucât cele două părţi nu au reuşit să găsească o soluţie reciproc convenabilă. În aceste condiţii, am fost forţaţi să întrerupem transmiterea acestor canale, deoarece difuzarea lor fără contract nu este permisă de lege", spune RCS&RDS, într-o reacţie la poziţia exprimată de Răsvan Popescu.

Sursa: Gandul.info