Compania orădeană de telecomunicaţii RCS&RDS şi-a deschis, începând de joi, un punct de lucru modern în clădirea municipalităţii.

"De azi, cetăţenii care au drum la Primăria Oradea şi care doresc să plătească cu aceeaşi ocazie diverse facturi RDS&RCS sau să încheie contracte de telefonie, cablu, internet sau curent electric o pot face la camera 7 (parter), fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze pentru aceasta în altă parte a oraşului", a anunţat biroul de presă al instituţiei.

Noul punct de lucru se află la parterul primăriei, camera 7, şi este amenajat în stil modern.

Programul de lucru cu publicul este de luni până vineri, între orele 8:00 - 16:30, cu o pauză de masă între 13 - 13:30.

"Reamintim că Primăria Oradea a transformat parterul instituţiei într-o zonă destinată exclusiv cetăţenilor, tocmai pentru că accesul se face foarte uşor. Astfel, aici se găsesc Centrul de Relaţii cu Publicul (Piramida), Starea Civilă (Naşteri - Căsătorii –Decese), Serviciul Parcări, dar şi puncte de lucru ale CEC, Termoficare, RER, Poşta Română, iar acum şi RDS&RCS", mai arată comunicatul.

Începând cu 1 februarie, şi Distrigaz Vest are punct de lucru în Primărie, la camera 5, parter.

Conform unei Hotărâri de Consiliu Local din octombrie 2015 societăţile Distrigaz Vest, RER Ecologic Service, RCS&RDS şi Termoficare au primit în chirie câte un birou la parterul clădirii Primăriei pentru ca orădenii care intră în clădirea municipalităţii să îşi poată rezolva mai multe probleme simultan. Contractele de închiriere cu cele patru societăţi au fost semnate pe doi ani de zile iar chiria este de numai 100 lei pe lună.