Cu toate că, în mai puţin de 2 ani, a reuşit să intre în top 10 al furnizorilor de energie electrică din România, având o strategie agresivă de preţuri, prin care a câştigat numeroşi clienţi industriali şi din zona instituţiilor publice, dar şi consumatori casnici, grupul RCS&RDS, controlat de magnatul orădean Zoltan Teszari, şi-a dublat, anul trecut, pierderile din vânzarea energiei electrice.
Concret, anunţă site-ul Profit.ro, dacă în 2016 pierderile din această activitate au fost de 4,1 milioane euro, anul trecut, acestea as-au ridicat la 8,6 milioane euro.
"Întrucât preţul pe care îl facturăm clienţilor în ce priveşte activitatea noastră de furnizare de energie este unul fix, creşterea costurilor pentru energia electrică pe care o achiziţionăm de la terţe părţi pe platformele de tranzacţionare poate avea un efect negativ asupra situaţiei noastre financiare şi rezultatelor operaţiunilor. De exemplu, din cauza volatilităţii neobişnuite a costurilor pentru energia electrică pe care am achiziţionat-o, am înregistrat o pierdere de 8,6 milioane euro în anul incheiat la 31 decembrie 2017 din activitatea noastră de furnizare a energiei electrice", au precizat reprezentanţi ai companiei pentru sursa citată.
Reprezentanţii RCS&RDS au mai arătat că, deşi compania a luat măsuri pentru a reduce impactul acestor costuri, nu se poate garanta că "aceste eforturi vor fi eficace, din cauza variaţiilor naturale a nivelului cererii lunare venite din partea fiecărui client, fie din segmentul clienţilor noncasnici sau din cel casnic, precum şi variaţiile neprevăzute ale costurilor pentru energie electrică pe pieţele de energie electrică din România în viitor".
Compania a primit licenţă de furnizor de energie de la ANRE în 2013, însă a început activitatea propriu-zisă în 2015, la început doar pentru consumatori industriali. Ulterior, în 2016, s-a atacat şi piaţa clienţilor casnici.
Profit.ro mai notează că RCS&RDS deţine mai multe parcuri fotovoltaice funcţionale, cu o putere instalată totală de 15,72 MW, a căror producţie este folosită inclusiv la satisfacerea necesarului propriu de electricitate al grupului.