Ziarul Financiar scrie în ediţia online de vineri că, potrivit unor surse de pe piaţă, orădeanul Zoltan Teszari - care deţine 43% din acţiunile RDS&RCS - este în proces de selecţie a băncii de investiţie care trebuie să-i asigure finanţarea pentru a cumpăra operatorul de telecomunicaţii UPC.

Potrivit aceleiaşi surse, dacă tranzacţia s-ar realiza, ar schimba fundamental piaţa telecom din România. Ceilalţi acţionari ai RCS&RDS sunt fondurile de investiţii Epic şi Quadrant şi câţiva oameni de afaceri români şi manageri ai firmei.

Încă de la finalul lui 2010, Teszari, orădeanul în vârstă de 41 de ani, a avut discuţii cu mari bănci de investiţii precum Goldman Sachs, Credit Suisse şi Morgan Stanley pentru structurarea unei asemenea tranzacţii.

Discuţiile cu băncile se poartă la Viena. Bancherii ar trebui să-i ofere RCS&RDS, companie care are venituri ce depăşesc 700 de milioane de dolari, finanţare pentru achiziţie, dar şi pentru reeşalonarea datoriilor care trebuie plătite de RCS&RDS în perioada următoare. Anul acesta, RDS&RCS are de returnat 175 de milioane de dolari. Liberty Global, acţionarul UPC, a angajat anul trecut banca de investiţii Rothschild pentru găsirea unei soluţii pentru UPC România, care a cumpărat în anul 2004 operatorul local de cablu Astral cu 400 de milioane de dolari.

Dacă în 2005 UPC devenea numărul unu pe piaţa de cablu, în "lupta de stradă" care a urmat în următorii ani, RCS&RDS a învins printr-o politică extrem de agresivă de preţuri şi atragerea de clienţi cu orice preţ.

După cinci ani, RCS&RDS are de aproape trei ori mai mulţi clienţi decât UPC, pentru segmentul de televiziune. Aşadar, Liberty trebuie să găsească o soluţie şi, conform surselor citate, ar fi de acord să vândă operaţiunile din România.

Ziarul Financiar anunţă că, în cazul în care, cei doi rivali s-ar uni, s-ar naşte un "monstru" în ceea ce priveşte piaţa românească, având aproape patru milioane de clienţi pe segmentul de televiziune, 1,7 milioane de clienţi pe telefonie fixă, 1,4 pe telefonie mobilă şi 1,4 pe internet fix.

Cifrele de afaceri adunate ar duce la constituirea unui grup cu venituri anuale de aproape un miliard de dolari. Nu se ştie însă dacă această tranzacţie va avea probleme din partea Consiliului Concurenţei. "La prima discuţie, şi la prima vedere a structurii de clienţi şi afaceri, nu este niciun obstacol care să nu poată să fie trecut", a declarat un avocat, citat de aceeaşi sursă.

De altă parte, unul dintre rivalii de pe piaţă a replicat: "Această tranzacţie nu ar trebui să primească OK-ul Concurenţei. Piaţa TV s-ar închide pur şi simplu".

Citiţi pe aceeaşi temă articolul "Zoltan Teszari dă lovitura: RCS&RDS vinde cel mai ieftin curent din România"