Clădirea aflată pe colţ la intersecţia străzilor Sulyok Istvan cu Simion Bărnuţiu a intrat în reabilitare, inclusiv faţada ei fiind acoperită cu schele. Lucru de apreciat, căci aşa ştiu şi trecătorii că nu se vor trezi cu bucăţi de cărămidă în cap, iar clădirea, aflată în centrul oraşului, va avea un alt aspect.

Însă schelele au fost montate în aşa fel încât au ascuns indicatorul de "cedează trecerea" din intersecţie. Mai mult, plasele montate pe schele sunt tot în roşu şi alb, la fel ca indicatorul, aşa că acesta e şi mai dificil de sesizat.

În consecinţă, şoferii care vin pe Sulyok Istvan dinspre Tudor Vladimirescu, dacă n-au memorie vizuală foarte bună şi nu îşi amintesc că în zonă a existat cândva un astfel de indicator, pot să le taie calea altor şoferi, îndreptăţiţi să aibă prioritate.