Celebra formație spaniolă Real Madrid a câștigat din nou trofeul Champions League și a devenit campioana Europei pentru a 13-a oară în istoria clubului.

Formația antrenată de Zidane a învins, sâmbătă seara, echipa Liverpool cu scorul de 3-1, după ce portarul echipei engleze, Loris Karius, a comis două greșeli imense.

În minutul 51 al partidei, Benzema a deschis scorul pentru Real Madrid după o gafă monumentală a portarului Karius, care a repus fix în gheata atacantului francez. 

În minutul 55, Sadio Mane a egalat pentru Liverpool, în urma unei lovituri de colț. 

Apoi, la doar câteva minute după ce a intrat pe teren, rezerva Gareth Bale a înscris un gol senzațional în poarta lui Karius, din foarfecă, și a dus scorul la 2-1 pentru Real Madrid. 

Scorul final a fost stabilit tot printr-o greșeală de portar. Gareth Bale a șutat puternic de la aproximativ 30 de metri, iar portarul echipei Liverpool, care a atins mingea, nu a reușit să o respingă, ci a scăpat-o în poartă.

După meci, portarul german Loris Karius a izbucnit în plâns. Niciunul dintre colegii lui nu s-au dus să-l consoleze. În schimb, s-au dus să-l îmbărbăteze adversarii, Cristiano Ronaldo și Gareth Bale.