Reprezentanţii Real au anunţat luni că retailerul francez Auchan, care a cumpărat vineri operaţiunile Real din mai multe ţări, printre care şi România, nu va prelua patru magazine din Arad, Constanţa, Oradea şi Suceava, cel puţin deocamdată, pentru că "nu corespundeau" cerinţelor companiei.

"În România, Auchan va prelua activităţile operaţionale pentru 20 din cele 24 de magazine. Magazinele din Arad, Constanţa Nord, Oradea Episcopia Bihorului şi Suceava nu vor fi preluate de către Groupe Auchan. În momentul de faţă, Real România depune toate eforturile să găsească soluţia potrivită pentru fiecare dintre aceste locaţii, cât mai repede cu putinţă", se arată într-un comunicat.

Vânzarea trebuie însă întâi să fie aprobată de către autorităţile de reglementare competente şi se aşteaptă să fie finalizată în 2013. Pe întreaga perioadă a acestui proces, Real anunţă că va continua activitatea, iar magazinele vor funcţiona cu program normal. Dacă nu vor fi găsiţi alţi jucători interesaţi de magazine, acestea cel mai probabil vor fi închise, în condiţiile în care grupul a decis să se concentreze pe operaţiunile din Germania.

La Oradea Real deţine două magazine, dar Auchan a decis să cumpere unul singur, renunţând la unitatea aflată la ieşirea din oraş spre Satu Mare, în condiţiile în care în oraş francezii de la Carrefour au de asemenea două magazine, iar germanii de la Kaufland sunt prezenţi cu o unitate.

După cum se ştie, grupul Auchan a anunţat vineri că a cumpărat de la Metro Group hipermarketurile Real din Europa Centrală şi de Est, printre care şi pe cele din România, pentru 1,1 miliarde de euro. Vânzarea vizează 91 de hipermarketuri Real în Polonia, Rusia, România şi Ucraina, precum şi 13 galerii comerciale în Rusia şi România.