Cu o întârziere de două zile, USR Bihor a anunțat luni că deputatul Silviu Dehelean a fost „reconfirmat în funcția de președinte” al organizației, în urma unor alegeri desfășurate sâmbătă și pe care nu le-a mediatizat înainte să aibă loc.

Potrivit comunicatului transmis de organizație, Dehelean a fost „reconfirmat”, fără a fi oferite informații cu privire la numărul de useriști bihoreni care au participat la alegeri și nici la numărul celor care au votat pentru realegerea sa ori, eventual, care s-au abținut ori au votat împotrivă.

Informarea USR Bihor arată doar că alături de acesta, în funcțiile de vicepreședinți au fost aleși fostul subprefect Daniel Palaghianu, Mihai Șvab (consilierul parlamentar al lui Dehelean), economista Ramona Manea, Traian Cosor (liderul consilierilor locali USR din Sântandrei), inginera Gena Măgurean, Sebastian Bradea (manager în achiziții) și Cătălin Sime (consilier local în Nojorid).

„Biroul Județean va fi completat”, mai transmite USR Bihor, de Emil Popa (consilier Beiuș), Ioan Kuibus (antreprenor), economistul Adrian Derban, profesorul de religie Gelu Serea, economistul Ioan Bica, antreprenorul Călin Aron, antreprenorul Călin Canahai și juristul Alex Orjan.

„USR Bihor își reînnoiește astfel angajamentul față de valorile sale de bază: transparență, responsabilitate, inovare și integritate”, a transmis organizația, adăugând totodată și un mesaj din partea președintelui Silviu Dehelean: „Acesta este momentul nostru să demonstrăm că USR Bihor este un pilon esențial în construcția unei societăți în care fiecare cetățean să aibă parte de respect. Vrem o Românie fără privilegii, fără pensii speciale și fără sinecuri”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!