Pentru că cele mai multe dintre produsele pe care le cumpără sunt ambalate în diverse folii, pungi sau cutii din plastic, mulţi dintre bihorenii care colectează selectiv deşeurile constată că produc cantităţi semnificative de deşeuri din ambalaje.

Ca acestea să fie reciclate, trebuie aruncate separat de resturile biodegradabile sau reziduale, scop în care RER Vest, operator de salubritate în Oradea şi în 25 de comune din jurul municipiului, a distribuit tuturor clienţilor, gratuit, saci galbeni de unică folosinţă.

În plus, sătenii din Zona Metropolitană au primit şi saci de culoare albastră, pentru ambalajele din hârtie şi carton.

Dacă epuizează aceşti saci, bihorenii trebuie să ştie că pot folosi orice alt fel de sac de unică folosinţă găsit în comerţ, cu condiţia să fie transparent, astfel încât muncitorii care ridică deşeurile să vadă dacă conţin doar resturi „uscate”.

În fiecare localitate, colectarea deşeurilor se face după un program bine stabilit, care este disponibil şi pe site-ul companiei, rervest.ro.