Conform Dicţionarului Explicativ Român, reciclarea este prelucrarea anumitor deşeuri în vederea refolosirii lor. Pe cât de simplă este teoria, pe atât de greoaie pare a fi, însă, practica!

Pentru a ajunge la reciclare, un flacon de plastic sau o cutie de carton trebuie să fie ferite de impurităţi, aşa că trebuie adunate separat de deşeurile menajere. Încă din 2010 RER Ecologic Service a pus la punct în Oradea un sistem de colectare selectivă, îmbunătăţit pe parcurs astfel încât niciun orădean să nu găsească vreun motiv ca să nu-l respecte. Tocmai pentru că reciclarea este pentru operator unul dintre dezideratele importante...

Reguli simple

Colectarea selectivă a deşeurilor presupune că, încă din casele lor, orădenii adună separat fracţia umedă, adică resturile menajere, de cea uscată, care se compune exclusiv din deşeuri ce pot fi revalorificate: PET-uri, doze de aluminiu, hârtii, cartoane, sticle, conserve. Tot separat, le aruncă apoi în recipientele puse la dispoziţie gratuit de operatorul licenţiat de salubritate: containere sau pubele de culoare neagră pentru fracţia umedă şi, respectiv, recipiente ori saci de culoare galbenă pentru fracţia uscată.

Mai departe, toate deşeurile trec în responsabilitatea RER Ecologic Service, care a instituit în Oradea trasee pentru colectarea resturilor menajere distinct de cea a materialelor reciclabile. Utilajele colorate în verde şi galben adună exclusiv fracţia uscată, în zile diferite de cele în care sunt colectate deşeurile menajere.

Drumul reciclării

Din utilajele RER Ecologic Service, deşeurile reciclabile ajung pe benzile staţiei de sortare administrate de Eco Bihor. Muncitorii le împart pe categorii, utilajele le balotează, iar apoi societatea le predă firmelor de revalorificare.

Fiecare PET reciclat se regăseşte în statistica anuală prin care municipalitatea trebuie să demonstreze că respectă obligaţiile de mediu şi reduce cantitatea de deşeuri depuse în halda ecologică. An de an, oraşul trebuie să scadă cu 15% această cantitate, singura soluţie fiind reciclarea.

RER Ecologic Service îşi doreşte ca toţi orădenii să înţeleagă această necesitate a colectării selective şi să respecte regulile, dovedind grijă faţă de mediul care ne înconjoară şi faţă de oraşul în care locuim. În caz contrar, ponoasele le vom trage cu toţii, laolaltă, pentru că municipalitatea poate fi sancţionată, iar banii tot de la cetăţeni vor fi luaţi...