Pentru a-i stimula pe orădeni să respecte sistemul de colectare selectivă şi să strângă separat cât mai multe deşeuri care pot fi reciclate, reprezentanţii firmei care administrează staţia de sortare a deşeurilor, Eco Bihor, adună voluntari care să le explice oamenilor de ce este importantă reciclarea.

Soluţia vine după o tristă constatare: la şase luni de la implementarea sistemului de colectare selectivă în întreg municipiul, doar o zecime din deşeurile strânse pot fi revalorificate. Aşa că, în mod clar, ceva trebuie făcut pentru îmbunătăţirea situaţiei. Şi, cum cu forţa nu se poate, reprezentanţii Eco Bihor au venit cu ideea de a face educaţie pe străzi.

Voluntari din ONG-urile de mediu din judeţ vor patrula câteva ore pe zi printre blocurile din oraş, iar când vor vedea pe cineva care aruncă gunoiul îi vor spune cum trebuie să strângă deşeurile, pe sortimente, şi în ce pubele sau containere să le depună. Voluntarii vor explica şi de ce contează atât de mult reciclarea deşeurilor: pentru că repune în circulaţie materialele şi nu se mai consumă atât de mult din resursele limitate ale pământului. Orădenii vor afla, de asemenea, că Uniunea Europeană ne obligă să reducem, prin colectare selectivă, cantitatea de deşeuri depusă la halda ecologică.

Operatorul de salubrizare RER Ecologic Service susţine iniţiativa Eco Bihor, anunţându-şi sprijinul oriunde va fi nevoie, pentru că numai coagularea factorilor implicaţi în colectarea selectivă va putea aduce rezultate palpabile...