Sala Arcadia va găzdui, miercuri, 22 octombrie, de la ora 19, premiera recitalului "Rapsodii, parodii, un buchet de poezii", propus de veteranul actor orădean Eugen Ţugulea.

Practic, actorul va recita poezii scrise de George Topârceanu, îndrăgit de mulţi cititori pentru "umorul cald, ironia fină şi o dragoste de om şi natură".

"Recitalul îmbracă forma celor patru anotimpuri, în grupaje care sugerează stări şi situaţii proprii acestora, în care poezia originală se întâlneşte cu parodia versurilor altor poeţi de rezonanţă ai epocii parodiaţi de pana subtilă şi ironia fină a autorului", anunţă organizatorii.

Durata spectacolului este de 70 minute. Biletele, care costă 20 de lei, respectiv 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, au fost puse în vânzare la agenţia Teatrului şi pe biletmaster.ro.