Consiliul Judeţean Bihor a lansat, miercuri, o aplicaţie pentru telefoane inteligente şi tablete, cu ajutorul căreia orice turist poate reclama nereguli întâlnite în opt arii protejate din Bihor, sesizarea ajungând direct la custozii care răspund de integritatea zonelor respective.
Sesizări de pe teren
Aplicaţia EcoNatura Report poate fi instalată gratuit pe orice dispozitiv inteligent, indiferent că foloseşte sistemul de operare Android sau iOS. Utilizatorul trebuie să declare o adresă de mail validă, iar apoi aplicaţia îl localizează, folosind coordonatele GPS. Dacă se află într-o arie naturală protejată, harta aplicaţiei îi va arăta acest lucru, dar şi limitele ariei.
Ca să reclame ceva, utilizatorul trebuie doar să selecteze meniul "Raportaţi o problemă" şi apoi să scrie ce anume a văzut, fie că sunt animale moarte, defrişări de copaci sau orice alte nereguli. Sesizarea va ajunge direct la CJ Bihor şi la custodele ariei respective, dacă este vorba de o altă entitate decât CJ, iar rangerii vor avea datoria să o remedieze.
Cele opt arii protejate cartate în aplicaţie sunt Situl Natura 2000 Betfia şi Rezervaţia Naturală Locul fosilifer de pe Dealul Şomleului, Situla Natura 2000 Lacul Peţea şi Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea, situl Tăşad şi Rezervaţia Calcarelor Tortoniene de la Tăşad, situl Pajiştea Fegernic, situl Coridorul Munţii Bihorului – Codru Moma, situl Valea Roşie, situl Ferice-Plai şi situl Platoul Vaşcăului. Acestea au fost alese pentru că erau toate în custodia CJ Bihor în urmă cu doi ani, când CJ Bihor a lansat proiectul prin care a finanţat acum şi realizarea aplicaţiei, a explicat miercuri, într-o conferinţă de presă ocazionată de închidere proiectului, managerul Aurelia Dumiter. Între timp, trei dintre ele sunt în administrarea unor ONG-uri.
La conferinţa de final a proiectului a participat şi o reprezentantă a Ministerului Mediului, Carla Busuioc, care a văzut în teren, în pădurea de la Betfia, alături de jurnaliştii orădeni, cum funcţionează propriu-zis aplicaţia EcoNatura Report. Busuioc a lăudat atât aplicaţia, cât şi echipa de proiect.
CJ are dronă!
Proiectul cu pricina, în valoare totală de 1,6 milioane lei, a fost finanţat din fonduri externe nerambursabile, la care CJ Bihor n-a trebuit să contribuie cu niciun leu. Banii au mai fost folosiţi şi pentru realizarea unor studii complexe în cele opt arii protejate, studii care au presupus inclusiv inventarul tuturor speciilor din respectivele rezervaţii.
"Principalul scop al proiectului a fost studierea biodiversităţii şi a impactului pe care activităţile economice îl au asupra biodiversităţii în aceste situri şi cum putem să realizăm o colaborare între cele două, adică activităţile economice să se desfăşoare în aceste situri astfel încât să nu pericliteze biodiversitatea", a declarat Aurelia Dumiter.
În baza datelor culese de pe teren, specialiştii au realizat rapoarte pentru fiecare arie în parte, arătând ce specii are şi care este starea ei de conservare, documente care se regăsesc pe site-ul proiectului, www.econaturabihor.ro. "Concluziile nu sunt pozitive. Majoritatea speciilor de interes comunitar şi a habitatelor din aceste situri sunt într-o stare de conservare nesatisfăcătoare", a mai spus Dumiter. Cea mai dramatică situaţie se regăseşte în rezervaţia Peţea, unde toate cele trei specii endemice – nufărul termal, melcul termal şi roşioara lui Racoviţă – au dispărut.
În acelaşi proiect, CJ Bihor a achiziţionat şi două maşini de teren marca Nissan, care vor fi folosite de rangeri pentru a verifica ariile protejate, şi o dronă performantă, care va fi folosită atât la supravegherea zonelor protejate, cât şi la realizarea de hărţi topografice.